Antena 3 CNN Actualitate Religie Q Magazine: Papa Francisc vine în România pe 31 mai

Q Magazine: Papa Francisc vine în România pe 31 mai

1 minut de citit Publicat la 15:39 10 Ian 2019 Modificat la 15:39 10 Ian 2019

Papa Francisc vine în România în 31 mai, la invitația Președintelui României, Klaus Iohannis, și a Bisericii Catolice.


După sosirea pe aeroportul Otopeni, Suveranul Pontif va fi primit direct la Cotroceni de Klaus Iohannis, apoi va merge la Palatul Patriarhal unde va avea o întâlnire cu Preafericirea Sa, Părintele Daniel, Patriarahul Bisericii Ortodoxe Române și cu Sfântul Sinod, potrivit unor surse prezidențiale care au confirmat pentru Q Magazine.

Ulterior, cei doi conducători ai Bisericilor Ortodoxă Română și Catolică, vor rosti o rugăciune comună în Catedrala Neamului, momentul fiind deschis publicului.

Suveranul Pontif va merge apoi la Catedrala Catolică Sf Iosif unde va oficia o slujbă pentru catolici.

La 20 de ani, după Papa Ioan Paul al II-lea

Pe 7 mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea ajungea la Bucureşti. Momentul a avut o deosebită însemnătate istorică, fiind pentru prima dată de la Marea Schismă din 1054 când un papă a vizitat o ţară preponderent ortodoxă, scrie descopera.ro.

”Vin pe pământul vostru ca pelerin al păcii, al fraternităţii şi al înţelegerii în sânul naţiunilor, între popoare şi între discipolii lui Cristos. Pe parcursul diferitelor etape ale vizitei mele, voi întâlni diversele comunităţi ecleziale, ca şi poporul român. Mulţumesc din inimă Beatitudinii Sale Teoctist Patriarhul României, pentru cuvintele de un venit. Întâlnirea noastră şi momentele de rugăciune pe care le vom împărtăşi sunt dovezi elocvente de fraternitate evanghelică. Pe linia ultimului Conciliu şi în perspectiva marelui Jubileu, gesturile sunt cele care marchează în mod semnificativ drumul unităţii creştinilor. Doresc ca păstorii şi credincioşii să facă, la rândul lor, gesturi concrete de dialog şi de primire reciprocă, ce vor demonstra că iubirea fraternă în Cristos nu e o vorbă în zadar ci o componentă a vieţii creştine şi a Bisericii”, a spus Papa Ioan Paul al II-lea într-un discurs susţinut la Palatul Cotroceni.

Biserica Catolică, aproape un milion de credincioși

Potrivit datelor oficiale ale Bisericii Catolice, în România sunt 969.118 credincioși, 649 de preoți, și 925 de preoți diecezani.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole