Antena 3 CNN International News Vladimir Putin: "Donald Trump este supus persecuțiilor politice!" | Oficial american: "Președintele Rusiei încearcă să reziste până la alegerile din SUA!"

Vladimir Putin: "Donald Trump este supus persecuțiilor politice!" | Oficial american: "Președintele Rusiei încearcă să reziste până la alegerile din SUA!"

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 12:47 12 Sep 2023 Modificat la 12:50 12 Sep 2023

Într-un comentariu făcut, marți, la Forumul Economic Estic desfășurat în orașul Vladivostok, Putin a estimat că dosarele penale împotriva lui Trump arată "putreziciunea sistemului american, care nu poate pretinde că îi învață pe alții democrație".

"Tot ceea ce se întâmplă cu Trump reprezintă persecuția unui rival politic, din motive politice. Iar acest lucru se petrece în fața publicului din Statele Unite și din întreaga lume", a spus liderul rus.

"Ei, pur și simplu, și-au expus problemele interne și, în acest sens, este bine (pentru noi), deoarece arată cine luptă împotriva noastră. Acest lucru demonstrează, așa cum se spunea în vremurile sovietice, aspectul animalic al imperialismului american", a conchis el.

Trump este primul președinte din istoria SUA care se confruntă cu acuzații penale.

Surse oficiale americane și europene: "Putin încearcă să reziste cu războiul în Ucraina până la alegerile din SUA!"

El a fost pus sub acuzare în patru dosare diferite, inclusiv în legătură cu demersurile de a răsturna rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020.

CNN notează că aceste procese nu i-au afectat semnificativ fostului președinte susținerea printre alegătorii republicani, în cursa pentru nominalizarea prezidențială a acestui partid la noile alegeri din 2024. 

CNN mai remarcă faptul că alegerile prezidențiale din SUA vor avea implicații majore pentru războiul din Ucraina.

Oficiali americani și europeni de rang înalt cred că Putin ia în considerare alegerile americane în planificarea războiului, în speranța că o înfrângere a președintelui Joe Biden, anul viitor, va determina Statele Unite să își reducă sprijinul pentru Ucraina, ceea ce va îmbunătăți poziția de negociere a Rusiei.

Potrivit unui oficial american nenominalizat, "nu există nicio îndoială" că Putin "încearcă să reziste" până la alegerile din 2024.

"Putin știe că Trump îl va ajuta. La fel știu și ucrainenii și partenerii noștri europeni. Deci, chiar dacă nu am văzut nimic explicit în acest sens, trebuie să presupunem că toată lumea se gândește la asta", a arătat o altă sursă oficială din SUA invocată de rețeaua TV.

De asemenea, un diplomat european a declarat CNN că "planul exact al lui Putin" este de a împinge războiul până la alegerile din 2024 din SUA.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole