Antena 3 CNN Externe Putin și Kim Jong Un și-au făcut un ”mini NATO”. Rusia și Coreea de Nord au apărare comună și ”ajutor militar imediat”

Putin și Kim Jong Un și-au făcut un ”mini NATO”. Rusia și Coreea de Nord au apărare comună și ”ajutor militar imediat”

A.D.
1 minut de citit Publicat la 12:32 24 Oct 2024 Modificat la 12:32 24 Oct 2024

Deputaţii ruşi au votat joi în unanimitate ratificarea "tratatului asupra parteneriatului strategic global" cu Coreea de Nord, informează AFP. Tratatul prevede în articolul său 4 "un ajutor militar imediat" în caz de agresiune armată din partea unei ţări terţe.

Acest vot al Dumei intervine într-un moment în care Occidentul afirmă că dispune de dovezi asupra trimiterii a mii de soldaţi nord-coreeni în Rusia.

În total 397 de deputaţi ai Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, au votat în favoarea textului. El urmează acum să fie trimis pentru un vot în camera superioară a Parlamentului, Consiliul Federaţiei, înainte de a fi semnat de preşedintele Vladimir Putin.

Acest "tratat de parteneriat strategic global" între Rusia şi Coreea de Nord fusese semnat pe 19 iunie în timpul unei rare vizite a preşedintelui rus Vladimir Putin la Phenian, ilustrare a apropierii între cele două ţări.

Armata ucraineană controlează mai multe sute de kilometri pătraţi din teritoriul rus după ofensiva sa surprinzătoare declanşată la începutul lui august în regiunea Kursk. Însă, în estul Ucrainei trupele ruse continuă să avanseze.

Potrivit textului, "dacă una dintre părţi suferă un atac armat din partea unui stat sau unui grup de state oarecare şi se află astfel în stare de război, cealaltă parte îi va acorda imediat un ajutor militar sau de alt fel prin intermediul tuturor mijloacelor pe care le are la dispoziţie, conform articolului al 51-lea din Statutul ONU şi conform legislaţiilor rusă şi nord-coreeană".

Coreea de Nord neagă că a furnizat Rusiei forţe pentru ofensiva ei împotriva Ucrainei, un reprezentant al Phenianului la ONU denunţând un "zvon nefondat".

Rusia nu a confirmat prezenţa de soldaţi nord-coreeni pe teritoriul său.

Luni, Kremlinul a anunţat că intenţionează să continue "dezvoltarea acestei cooperări" cu Coreea de Nord, cooperare ce "nu ar trebui să îngrijoreze pe nimeni pentru că nu este îndreptată împotriva unor ţări terţe".

Însă, potrivit Washingtonului, "între începutul şi mijlocul lui octombrie, Coreea de Nord a deplasat cel puţin 3.000 de soldaţi" în estul Rusiei, confirmând astfel informaţii furnizate de Coreea de Sud.

Serviciile de informaţii sud-coreene au afirmat săptămâna trecută că Phenianul a decis să trimită până la 12.000 de soldaţi pentru a ajuta Rusia în ofensiva ei împotriva Ucrainei.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole