Într-un discurs la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, liderul rus a susținut că țara sa a fost "forțată" să declanșeze invazia și că aceasta a fost "o decizie a unei țări suverane, bazată pe dreptul de a-și apăra securitatea".
"A fost dificil, dar obligatoriu și necesar. Și s-a bazat pe Carta ONU, pentru a ne proteja securitatea", a susținut Putin, angajându-se că "toate sarcinile operațiunii speciale vor fi îndeplinite".
Rusia nu au reușit să captureze capitala ucraineană, Kiev, și nici alte zone vizate de forțele de invazie în primele săptămâni de război.
Ulterior, trupele ruse și-au concentrat ofensiva în Donbas, unde separatiștii pro-Moscova controlează încă din 2014 teritorii în Donețk și Lugansk, pe care le-au proclamat "republici populare".
Săptămâna trecută, Vladimir Putin s-a comparat implicit cu țarul Petru cel Mare și a susținut că a venit și vremea actualei conduceri a țării "să ia înapoi și să consolideze".
Vineri, la Sankt Petersburg, Putin a mai afirmat că "războiul economic fulger" al Occidentului împotriva Rusiei a eșuat, cu referire la efectele sancțiunilor economice impuse Rusiei.
"Dinamica economică se stabilizează, finanțele statului sunt stabile", a adăugat el.
Potrivit președintelui rus, "era lumii unipolare s-a încheiat", cu referire la Statele Unite ale Americii, iar Uniunea Europeană "și-a pierdut complet suveranitatea politică".