Ben Wallace, secretarul britanic al apărării, a declarat că președintele rus ar putea declara un nou război împotriva ”naziştilor” lumii la parada prin care Moscova marchează sfârșitul implicării Rusiei în cel de-al Doilea Război Mondial.
Putin și-a lansat invazia ilegală a Ucrainei pe 24 februarie, numind-o o „operațiune militară specială” de „denazificare” a vecinului Rusiei – în ciuda faptului că președintele său, Volodimir Zelenski, este evreu, iar extrema-dreapta se bucură de puțin sprijin în țară.
Având în vedere că armata lui Putin a eșuat în primul val de obiective militare, Moscova și-a re-concentrat eforturile pe acapararea atât a coastei de est, cât și de sud a Ucrainei.
Cu toate acestea, ca și în primele luni ale invaziei, forțele ruse sunt întâmpinate de o puternică rezistență ucraineană.
Unii analiști au prezis că Putin dorea să fie într-o poziție în care să poată declara o anumită formă de victorie pe 9 mai. Dar, având în vedere că parada zilei victoriei a Rusiei este în mai puțin de două săptămâni, acest lucru pare mai puțin probabil.
În schimb, Wallace a declarat pentru LBC Radio că Putin ar putea profita de ocazie pentru a declara un nou război naziștilor lumii pentru a-și galvaniza populația într-un alt impuls împotriva apărătorilor ucraineni.
Wallace a spus că, deși nu avea informații care să spună că Putin plănuiește un astfel de anunț, comentariile sale anterioare l-au făcut să ajungă la această concluzie.
„Am văzut o serie de declarații ale lui Putin despre faptul că acesta devine un război război proxy – ceea ce nu este – și ”naziștii sunt peste tot”, practic, „nu sunt doar în Ucraina, NATO este plin de naziști.
"Cred că se va îndepărta de această sintagmă de 'operațiune specială'", a completat Wallace, potrivit The Daily Mail.
"A încercat să vândă această poveste publicului, pregătindu-și terenul pentru a spune, "iată, acesta este un război împotriva naziștilor, de aceea am nevoie de mai mulți oameni'".
La începutul acestei săptămâni, Putin a promis că va folosi arme nucleare împotriva oricărei țări care îndrăznește să „intervină” în războiul Rusiei din Ucraina.