Antena 3 CNN Externe Putin, o nouă declarație-bombă. România, direct vizată

Putin, o nouă declarație-bombă. România, direct vizată

2 minute de citit Publicat la 20:52 22 Aug 2018 Modificat la 20:52 22 Aug 2018

Rusia se vede forţată să reacţioneze la avansarea infrastructurii NATO şi apariţia elementelor sistemului de apărare antirachetă al SUA în apropierea graniţelor sale, a reiterat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său finlandez Sauli Niinisto în finalul întâlnirii lor la Soci, celebră staţiune de pe coasta rusă a Mării Negre, relatează TASS.

Nu este pentru prima oară când preşedintele rus avertizează că Moscova va lua măsuri de contracarare a elementelor scutului antirachetă american în Europa de Est.

La o întrebare adresată de o jurnalistă finlandeză, liderul rus a răspuns că infrastructura militară a Alianţei Nord-Atlantice înaintează în prezent în direcţia frontierelor Federaţiei Ruse, iar NATO îşi sporeşte numărul de echipamente, pe cel al efectivelor şi îşi multiplică aplicaţiile în apropierea graniţelor ruse.

'Evident, trebuie să vedem ce se întâmplă acolo, să ne consolidăm infrastructura. Noi trebuie să reacţionăm la faptul că elemente ale sistemului de apărare antirachetă al SUA apar la graniţele noastre, în imediata vecinătate', a afirmat preşedintele rus, adăugând că elementele scutului antirachetă american ar putea fi utilizate inclusiv pentru lansarea rachetelor cu rază medie de acţiune.

În acelaşi timp, Moscova, a afirmat şeful statului rus, se aşteaptă ca Alianţa Nord-Atlantică să îşi reconsidere refuzul de a discuta cu Rusia măsuri de reducere a tensiunilor în domeniul zborurilor aviaţiei militare.

Putin a menţionat că Rusia salută propunerea preşedintelui Finlandei 'pentru reducerea oricăror tensiuni în regiune, inclusiv în ceea ce priveşte zborurile aviaţiei militare'. El a evocat faptul că Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO) 'a elaborat anumite reguli, dar ele nu se aplică aviaţiei militare, având doar un caracter de recomandare'.

'Suntem gata să discutăm aceasta cu partenerii noştri din NATO, dar ei refuză. Cred că nu este o poziţie constructivă. Sperăm că ea va fi reconsiderată', a mai spus Vladimir Putin, adăugând că Rusia sprijină propunerea Finlandei de a îmbunătăţi nivelul de siguranţă a zborurilor în regiunea Mării Baltice.

Totodată, canalul media oficial al Rusiei - Sputnik în limba română - a difuzat miercuri un comentariu în care susţine că noile avioane ruse de vânătoare MiG-31K, dotate cu rachete "Kinjal", ar putea distruge în două minute elementele scutului antirachetă american de la Deveselu. Sistemul de rachete "Kinjal" este inclus deja în misiuni de patrulare în Crimeea, fiind capabil să lovească în două minute cu rachete de înaltă precizie zona în care se află sistemul de apărare antirachetă din România, susţine un expert rus, citat de Sputnik. Potrivit acestuia, 10 avioane de vânătoare MiG-31K, dotate cu rachete "Kinjal", au intrat în serviciu în Districtul militar Sud în primăvara acestui an. Anterior, în Crimeea au fost instalate sisteme de apărare antiaeriană S-400 şi S-300, precum şi sisteme de rachete antinavale.

"Nimeni nu trebuie să se mai aștepte că SU-35 vor ataca România sau că fregatele din Crimeea se vor năpusti asupra litoralului Mării Negre. Sunt "numai" vreo 300 de nave de luptă acolo. Sau că tancurile vor traversa Transnistria, Republica Moldova și se vor opri pe la Iași. (...)

La două zile, Rusia va testa viteza de reacție a României - să fie foarte clar. De aici încolo e o știre comună, ei vor intra puțin.. cu siguranță nu se va deschide focul", a afirmat analistul de politică externă Bogdan Chirieac.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole