Antena 3 CNN Externe Casa Albă: Putin „era la curent” cu campania Rusiei de influențare a rezultatului alegerilor din SUA

Casa Albă: Putin „era la curent” cu campania Rusiei de influențare a rezultatului alegerilor din SUA

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 09:08 05 Sep 2024 Modificat la 09:18 05 Sep 2024

Preşedintele rus Vladimir Putin era „la curent" cu implicarea ilegală a Rusiei în alegerile din SUA, a dat asigurări miercuri un purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează AFP.

„El era la curent cu activităţile RT", media de stat rusă ai cărei responsabili sunt urmăriţi de justiţia americană pentru tentative de ingerinţă electorală, a declarat John Kirby în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Autorităţile americane au anunţat miercuri o serie de măsuri, între care urmăriri penale şi sancţiuni financiare, pentru a răspunde tentativelor de amestec în alegerile din Statele Unite pe care le atribuie Rusiei.

Ministrul american al Justiţiei, Merrick Garland, a anunţat miercuri publicarea unor proceduri împotriva a doi responsabili ai media ruse RT.

Aceste două persoane apar şi pe o listă de sancţiuni financiare publicată simultan de Departamentul Trezoreriei, care vizează 10 persoane, între care şase responsabili ai RT, inclusiv redactorul şef Margarita Simonovna Simonyan, precum şi două ONG-uri ruse.

La rândul său, Departamentul de Stat a anunţat restricţii de viză împotriva companiei-mamă a RT, precum şi a altor filiale ale acestei companii şi a oferit o recompensă de până la 10 milioane de dolari pentru informaţii privind interferenţa în alegerile din SUA.

„RT şi angajaţii săi, între care cei doi acuzaţi, au efectuat o operaţiune de aproape 10 milioane de dolari pentru a finanţa o companie cu baza în Tennessee responsabilă cu publicarea şi propagarea unor conţinuturi considerate favorabile guvernului rus", a explicat ministrul american al Justiţiei într-o conferinţă de presă.

Pe lângă aceste urmăriri penale, „Departamentul de Justiţie a confiscat 32 de nume de domenii legate de internet folosite de guvernul rus şi de persoane sponsorizate de statul rus pentru a desfăşura o campanie clandestină cu scopul de a interveni în alegerile din ţara noastră şi de a le influenţa rezultatul", a adăugat el.

„Astăzi, dezvăluim două operaţiuni ilegale şi clandestine ale influenţei ruşilor care vizează populaţia americană", a conchis directorul FBI, Christopher Wray.

„De astăzi la prânz (16:00 GMT) am confiscat aceste site-uri, le-am dezactivat şi am arătat în mod clar lumii ceea ce sunt: încercări ruse de a interveni în alegerile noastre şi de a ne influenţa societatea", a adăugat el.

Statele Unite acuză Rusia ca încearcă să influenţeze rezultatele alegerilor americane de la alegerile prezidenţiale din 2016 câştigate de republicanul Donald Trump în faţa democratei Hillary Clinton.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole