Antena 3 CNN Externe Putin către cancelarul austriac: ”Ar fi fost mai bine dacă războiul s-ar fi încheiat mai devreme”

Putin către cancelarul austriac: ”Ar fi fost mai bine dacă războiul s-ar fi încheiat mai devreme”

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 09:12 12 Apr 2022 Modificat la 09:12 12 Apr 2022

Nehammer a spus că este neclar ce a vrut să spună, deoarece ar putea fie să semnaleze că Putin este pregătit pentru discuții de pace, fie că ar putea plănui un atac rapid și brutal asupra Donbassului.

Cancelarul a menționat că ”nu ne putem face iluzii: președintele Putin a acceptat pe deplin logica războiului și acționează în consecință. De aceea cred că este atât de important să-l confruntăm constant cu faptele războiului”, potrivit The New York Times.

Nehammer a spus că Putin a respins acuzațiile de crime de război în Ucraina. Nehammer l-a descris pe Putin ca fiind neatins de atrocitățile din Ucraina.

Cancelarul austriac a mai spus că este clar că forțele ruse se mobilizează pentru o ofensivă la scară largă împotriva Donbass.

Nehammer este primul șef de guvern dintr-o țară din UE pe care Putin l-a primit după invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie.

Negocierile s-au purtat față în față, fără asistenți și traducători. Nu au fost fotografii de grup sau declarații de presă.

Nehammer a spus că discuția  a fost „ directă, deschisă și dură ”. În cadrul întrevederii, cancelarul a vorbit foarte clar „despre gravele crime de război din Bucha și în alte locuri și a subliniat că fiecare vinovat trebuie tras la răspundere”.

El i-a mai spus lui Putin că sancțiunile împotriva Rusiei vor rămâne în vigoare și se vor intensifica atâta timp cât oamenii vor muri în Ucraina.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole