Antena 3 CNN Politică PUSL lansează un program de mentorat pentru tineri

PUSL lansează un program de mentorat pentru tineri

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 15:47 12 Ian 2024 Modificat la 15:51 12 Ian 2024

”Partidul Umanist Social Liberal crede în potențialul tinerilor români și în rolul lor decisiv în modelarea țării noastre într-una în care să își dorească să trăiască, să crească și să dezvolte. De aceea, PUSL a lansat un nou program dedicat lor, tinerilor care reprezintă viitorul nostru. 

Peste 100 de tineri antreprenori, studenți și elevi au participat la evenimentul „Manifest pentru tineret – Mentorat în dezvoltare, la Biblioteca Central Universitară, în cadrul unui proiect mai amplu care își propune să îi ajute pe tineri să își descopere vocațiile și să îi ajute să își îndeplinească visurile.

O componentă esențială pentru dezvoltarea personală, mentoratul reprezintă o modalitate eficientă de a-i încuraja pe tineri să se implice și să se exprime, după modelul unui mentor. De aceea, PUSL a gândit un ciclu de conferințe, în care lideri importanți ai partidului se întâlnesc cu tineri, cărora le împărtășesc din experiența lor și cărora le răspund la întrebări. 

Mentorul ales pentru prima conferință a fost europarlamentarul Maria Grapini, care a dialogat cu tinerii despre parcursul european al României și despre provocările antreprenoratului. Doi dintre participanții la eveniment au câștigat câte un internship la Parlamentul European și vor putea vedea ei înșiși cum se conturează viitorul Europei”, spune PUSL într-un comunicat de presă. 

”Cred în oameni. Și cred că toate activitățile noastre trebuie centrate pe oameni, pentru că nimic nu este mai important decât să faci bine oamenilor. Cred că rolul unui mentor este să identifice acele valențe native, calitățile și apoi să-i dea încredere acelei persoane să își urmeze aceste valențe”, a spus europarlamentarul PUSL Maria Grapini.

Evenimentul de vineri a fost organizat de tinerii umaniști, Andrei Câmpean, președintele Organizației de Tineret a PUSL, respectiv Iulia Cezara Roșu, secretarul general al organizației, care au fost și speakeri ai conferinței.

”Am văzut că PUSL este singurul partid politic care nu doar spune că face, chiar face ceva pentru tineri. Iar acest program de mentorat este dovada că pentru umaniști contează în primul rând faptele, nu vorbele. Oferim acum șansa unor tineri să învețe de la cei care au o carieră impresionantă în spate, care au construit ceva și care vor să transmită mai departe câte ceva din experiența lor”, a spus Iulia Cezara Roșu.

”Pentru noi, în PUSL, singurul partid căruia îi pasă cu adevărat de tineri, este extrem de important să eliminăm prăpastia care există între generații, între tinerii și seniorii acestei țări, să luptăm să eliminăm aceste clivaje existente în societate”, a precizat Andrei Câmpean, președintele organizației de tineret a PUSL.

Material susținut de PUSL.

Etichete: PUSL
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole