”Stimate domnule ministru,
Partidul Umanist Social Liberal a luat act cu un deosebit interes de explicațiile oferite de domnia voastră în ceea ce privește continuarea procesului de integrare a României în spațiul Schengen.
Atitudinea adoptată de dumneavoastră, într-un moment în care emoțiile erau la cote înalte, trebuie felicitată și dată drept exemplu pentru toți politicienii, care în permanență trebuie să fie atât bine pregătiți, cât și calmi în fața tuturor provocărilor, care să fie mereu abordate cu demnitate, onoare și curaj.
Apreciem faptul că ați lămurit chestiunea migranților, dar și faptul că nu există condiții suplimentare din partea Austriei, care să condiționeze intrarea României în Schengen.
De altfel, credem că Uniunea Europeană este rezultatul colaborării unor parteneri cu drepturi egale, în ciuda diferențelor și decalajelor care încă există între țările membre. România face în permanență eforturi pentru a reduce aceste decalaje și nu ar trebui niciodată să accepte să fie tratată ca o țară de rang inferior, mai ales în condițiile în care respectă integral cerințele oficiale ale Uniunii.
Cu respect și considerație,
Cristian Popescu Piedone, președinte executiv al PUSL”, a transmis PUSL într-un comunicat.
Ministrul Cătălin Predoiu a explicat, marți, care este situația reală în privința intrării României în Schengen, spunând că Austria nu a impus niciun fel de condiții suplimentare țării noastre, așa cum se tot discuta.