Antena 3 CNN Război în Israel Purtătorul de cuvânt al MAE, despre românii dispăruți sau răpiți din Gaza: "Am cerut eliberarea imediată a tuturor ostaticilor"

Purtătorul de cuvânt al MAE, despre românii dispăruți sau răpiți din Gaza: "Am cerut eliberarea imediată a tuturor ostaticilor"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:23 23 Oct 2023 Modificat la 17:22 23 Oct 2023

În Israel, în urma atacului Hamas din 7 octombrie, au murit patru cetățeni români care aveau și cetățenie israeliană, în timp ce un altul este dat dispărut, iar un al șaselea este ostatic.

În Gaza se mai află, de asemenea, circa 260 de români care au cerut ajutor Ministerului de Externe de la București să îi scoată din enclavă.

Citește și: Iran amenință să lanseze o rachetă balistică spre orașul Haifa din Israel 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului român de Externe, Radu Filip, a informat în direct, la Antena 3 CNN, în legătură cu demersurile instituției sale pentru scoaterea românilor din zona periculoasă.

"Din păcate, unul dintre cetățenii români cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în Israel, semnalat inițial în lista persoanelor din dispărute, este ostatic în Fâșia Gaza, potrivit informațiilor furnizate de către autoritățile israeliene.

Bilanțul cetățenilor români afectați de atacurile atroce din data de 7 octombrie arată astfel: avem patru cetățeni cu dublă cetățenie, israeliană și română, care sunt decedați, o persoană cu dublă cetățenie, în continuare dată dispărută și încă o persoană cu dublă cetățenie ostatică în Fâșia Gaza. 

Până la acest moment, Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa nu au recepționat alte solicitări de sprijin consular privind dispariția sau decesul altor cetățeni români în statul Israel. Menținem în continuare legătura cu autoritățile israeliene.

Apelul nostru, prin vocea ministrului afacerilor externe, dna. Luminița Odobescu, a fost unul foarte ferm. Am cerut eliberarea imediată a tuturor ostaticilor, inclusiv a celui cu dublă cetățenie, israeliană și română. În ceea ce privește modul de derulare a operațiunilor ce țin de eliberare a ostaticilor, aceste informații nu-mi sunt disponibile.

În ceea ce-i privește pe cei aproximativ 260 de cetățeni români (din Gaza) și membri de familie care ne-au solicitat sprijin în vederea evacuării, din păcate, până la acest moment, nu a fost posibilă evacuarea lor în condiții de siguranță", a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului român de Externe la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Război în Israel
» Citește mai multe din Război în Israel
TOP articole