Antena 3 CNN Politică Punctul de întâlnire: Lider PSD, despre o posibilă debarcare a lui Grindeanu de la Guvern

Punctul de întâlnire: Lider PSD, despre o posibilă debarcare a lui Grindeanu de la Guvern

1 minut de citit Publicat la 20:31 01 Iun 2017 Modificat la 20:31 01 Iun 2017

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, la emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3, că nu există tensiuni în interiorul PSD și că zvonurile apărute în ultima perioadă nu au nicio bază reală.

Codrin Ștefănescu a recunoscut că miniștrii Cabinetului Grindeanu vor fi evaluați de partid, informație confirmată chiar și de președintele PSD, însă a arătat că, în afară de faptul că există o problemă în legătură cu modul în care comunică unii dintre ei, nu există nemulțumiri majore la nivelul partidului.

Întrebat de Radu Tudor dacă este probabil ca Sorin Grindeanu să fie schimbat ca urmare a acestei evaluări, Codrin Ștefănescu a răspuns: „în condițiile de astăzi, nu!”.

Potrivit DCNews.ro, la nivelul PSD ar exista un plan secret de înlăturare a premierului Sorin Grideanu, de la Palatul Victoria, în urma disensiunilor tot mai adânci ale acestuia cu președintele PSD, Liviu Dragnea.

Analistul Bogdan Chirieac a afirmat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că informația a venit pe surse, atât de la Kiseleff (sediul PSD), cât și de la Palatul Victoria (Guvern). Bogdan Chirieac a arătat că în acest weekend partidul pregătește o evaluare a Guvernului, care îl va viza și pe Sorin Grindeanu, evaluare în urma căreia s-ar putea lua inclusiv o decizie de schimbare a premierului.

 


 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole