Antena 3 CNN Actualitate Pumnul loveşte, indiferenţa ucide. Soluţii pentru femeile abuzate

Pumnul loveşte, indiferenţa ucide. Soluţii pentru femeile abuzate

Carmina Pricopie, Maria Coman
3 minute de citit Publicat la 12:09 13 Oct 2021 Modificat la 12:14 13 Oct 2021

Există soluţii online, pentru cele cărora le e frică să plece, există soluţii pe lângă biserici. Într-un nou material al campaniei "Pumnul loveşte, indiferenţa ucide", aflaţi ce spun cele care au ales libertatea.

"Reporter: Vă bătea?

Victimă: Da. Dar fără semne.

Reporter: Cum adică fără semne?

Victimă: Mă strângea de maxilar, îmi dădea în stomac. Cel mai rău mă durea când bătea copiii.

Reporter: Se răzbuna pe copii?

Victimă: Da. Ştia că mă doare pe mine foarte tare. Am stat pentru că nu ştiam unde să mă duc. Mi-era frică că nu am unde să mă duc, pur şi simplu".

Copilul a fost cel care a găsit salvarea.

Pumnul loveşte, indiferenţa ucide. Soluţiile la care pot apela femeile abuzate

"A găsit un număr pe site, nu ştiu unde. Şi a sunat şi la acel număr", a mai precizat femeia.

A sunat la 0800-500-333, numărul de urgenţă pentru victimele violenţei domestice. O voce caldă i-a explicat, pas cu pas, exact ce are de făcut ca să fie preluată în regim de urgenţă cu tot cu copii într-un centru specializat.

"M-au ţinut acolo la centru două-trei luni. Mi-au dat 3 mese pe zi, am făcut consiliere", a explicat aceasta.

Apoi, s-a mutat într-o locuinţă protejată, o casă secretă. Un an, cele şase beneficiare ale apartamentului primesc gratuit hrană, consiliere juridică, psihologică, sunt ajutate să-şi caute un loc de muncă, iar copiii sunt înscrişi la grădiniţe sau şcoli. E un fel de program de protecţie a martorilor.

"Tot ce înseamnă întreţinere şi toate serviciile de acest gen sunt acoperite de instituţia noastră", a declarat Mariana Neacşu, psiholog DGASPC Ialomiţa.

Pumnul loveşte, indiferenţa ucide - campanie Antena 3

Procedura de preluare, în Bucureşti, cel puţin, este una destul de simplă.

"0219524. Pot suna la acest număr 24 de ore din 24, de luni până duminică, deci non-stop. Echipa noastră de urgenţe sociale se deplasează la locul indicat de victima violenţei domestice şi o preia", a explicat Iulia Cristea, director Asistenţă Socială Bucureşti.

Victimele nu au nevoie de acte atunci când pleacă şi nici de bani.

"În ceea ce priveşte costurile pentru aceste certificate medico-legale, victima nu trebuie să îşi facă griji că nu are bani pentru aceste certificate pentru că sunt decontate de către noi", a mai explicat Iulia Cristea.

În toată ţara sunt 42 de astfel de locuinţe protejate. Fac parte din proiectul Venus, finanţat prin fonduri europene.

"În prezent există 114 servicii rezidenţiale. Acestea înseamnă că sunt de durată de două luni, şase luni sau un an. Adică, centre de primire în regim de urgenţă de două luni, centre de recuperare şi locuinţe protejate", a precizat Luminița Popescu, secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES).

101 de stat şi 13 private.

Unde nu sunt suficiente centrele de stat, preoţi cu har au încercat să suplinească nevoia şi să ofere ei adăpost mamelor. Părintele Damaschin de la Iaşi, spre exemplu, e cunoscut ca fiind preotul care ajută mamele singure şi copiii. Construieşte case pentru ei şi le ajută pe victime să îşi refacă viaţa.

La Sibiu şi Satu Mare au fost formate grupuri de suport. "Reţeaua învingătoarelor" îşi spun. La Satu Mare, iniţiatoare a fost Felicia. E psiholog şi poliţist şi a simţit nevoia să facă ceva pentru femeile din comunitate. De aproape 3 ani a înfiinţat grupul, care oferă consiliere, terapie, empatie, dar şi cursuri de autoapărare.

Pentru cele aflate în nevoie, câteva dintre locurile online unde pot găsi ajutor: sieureusesc.ro, aleg-romania.eu - forumul invingatoarelor.

Uitaţi-vă bine! Şi luaţi atitudine. Noi, cu toţii, putem schimba ceva! Dacă sunteţi sau aţi fost într-o situaţie dificilă, dacă vreţi să împărtăşiţi experienţa personală cu alte femei captive în relaţii abuzive, dacă vreţi să semnalaţi ignoranţa autorităţilor sau dimpotrivă, va invitam să ne scrieţi pe adresa noastră de e-mail stiri@antena3.ro.

Etichete: Pumnul lovește
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole