Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Pumnul loveşte, indiferenţa ucide. Proiectul ''Sara'" ar putea ajuta mii de femei aflate în situaţii de risc

Pumnul loveşte, indiferenţa ucide. Proiectul ''Sara'" ar putea ajuta mii de femei aflate în situaţii de risc

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:00 15 Oct 2021 Modificat la 20:00 15 Oct 2021

 Sunt multe de schimbat în România, iar în materialul următor am adunat soluţii găsite de specialişti sau chiar de către victimele supravieţuitoare.

"Să nu mai stea, pentru şi ele au dreptul la viaţă. Într-o fracţiune de secundă poate să te omoare. Ce se întâmplă cu copiii ăia, cine mai are grijă de ei?", spun Mădălina, victimă a violenţei domestice.

Un formular online, pe care victimele ar putea să-l completeze sub anonimat le-ar ajuta să ia decizia desprinderii de agresor. Proiectul SARA aplicat în Italia ar putea ajuta aici mii de femei aflate în situaţii de risc. Printr-un simplu click, ar afla singure dacă sunt sau nu în pericol de a fi ucise.

"Formularul care se completează la faţa locului, nu cuprinde toate formele de violenţă care există în lege. Asta nu înseamnă că dacă ai fost bătut, e mai mult traumatizant decât dacă ai avut parte de o violenţă verbală sau violenţă sexuală", a declarat pentru News Hour With CNN, Iulia Cristea, director Asistenţă Socială Bucureşti.

Formularul de risc existent acum la Direcţiile de Asistenţă socială, ar trebui regândit. Ar trebui să fie unic şi complex. Un singur formular pe care şi poliţiştii şi magistraţii şi cei din asistenţă socială să-l aplice atunci când se întâlnesc cu victima unui abuz în familie.

"De asemenea, tot prin ordin de ministru, avem în vedere stabilirea cu celelalte ministere de resort crearea unei baze de date comune la care să aibă acces toate informaţiile. Dacă avem o situaţie cu un agresor care a recidivat,să fie cuprins în acea bază de date. Aşteptăm cu toţii implementarea sistemului de monitorizare electronică a agresorilor. O măsură deosebit de importantă. În luna martie 2022 aşa cum au planificat, vom avea acel proiect pilot", Luminița Popescu, secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați.

"Soluţia este simplă şi grea, anume justiţia. Nu dreptatea. Dreptatea este iluzorie. Ce înseamă justiţie? Justiţie pentru victime înseamnă că dincolo de poveste vei face cumva încât ca agresorul să fie pus în fata unei instante care să îi judece fapta. Pentru că sunt crime de intenție. Agresorul trebuie pedepsit. Sa lași un agresor nepedepsit da o a doua palmă femeii care a fost deja bătută. Faptul că diavolul ăla va rămâne în libertate", a spus Gabriel Diaconu, medic psihiatru.

Şi ar mai trebui să facem ceva. Nu doar noi. Ci întreaga societate. Politicul. Asociaţiile profesionale. Magistraţii. Educatorii.

"În acest moment mi s-ar părea important să facem un proces de educare încă din şcoală să-i învăţem pe copii să relaţioneze corect, să-i învăţăm ce înseamnă violenţa'', spune Dr. Ecaterina Balica Habil, Academia Română.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole