Antena 3 CNN Actualitate Publicarea fotografiilor nud în scopul răzbunării, sancționată penal. Lege adoptată de deputați

Publicarea fotografiilor nud în scopul răzbunării, sancționată penal. Lege adoptată de deputați

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:53 17 Mai 2023 Modificat la 14:52 17 Mai 2023

Proiectul de modificare a Codului penal depus de USR în 2019 a fost, miercuri, votat de Parlament.

"La patru ani de la depunere, Parlamentul a aprobat proiectul USR care vine să acopere un vid legislativ din Codul penal.

Este vorba de incriminarea unei fapte care a luat amploare mai ales în ultimii 10-15 ani.

Nu puține au fost cazurile în care partenerii își fac unul altuia, în viața de cuplu, fotografii și filmări inadecvate publicării și, ulterior, la despărțire, materialele sunt postate pe internet, în scop de răzbunare.

Citește șiLegile Educației au trecut de Camera Deputaţilor. Urmează votul în Senat

Efectele unei asemenea fapte pot fi foarte grave, de la afectarea reputației victimei pe termen lung la pierderea locului de muncă sau chiar hărțuirea de către persoane străine.

În prezent, singura soluție o constituie procesul civil, dar știm că, în civil, daunele morale se acordă destul de greu în România și sunt, adesea, insuficiente pentru acoperirea prejudiciului, așa că se impunea modificarea legii penale”, a declarat deputatul USR Mihai Badea.

Astfel, proiectul adoptat completează Codul penal în sensul incriminării divulgării, difuzării, prezentării sau transmiterii, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informațiile furnizate, fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să-i provoace acesteia o suferință psihică sau să aducă o atingere imaginii sale.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole