Avantajul major al salariului minim european constă în faptul că va fi ajustat în funcție de salariul mediu brut din țară, prin indexări periodice care să asigure că nivelurile de salarizare rămân actualizate.
În același timp, se urmărește apropierea de media salariilor din Europa, odată cu avansul economic al României. Mai exact, în vederea alinierii la precondițiile de introducere a salariului minim european, valoarea acestuia trebuie să fie de 50% din salariul mediu net. Creșterea anunțată de Guvernul PSD de la 1 iulie indică, încă o dată, faptul că politicile salariale din România sunt, începând cu anul în curs, aliniate cu modelul european.
PSD introduce pentru românii salarii mai mari, diferențiate în funcție de vechime și nivelul de studii
Majorarea de către PSD a salariului minim generează rezultate pozitive în economie și are impact asupra creșterii nivelului salariilor medii. Efectul direct al acestor măriri în lanț sunt vizibile în menținerea diferențierilor de vechime, nivelul de studii și experiență între angajați.
O altă regulă importantă a salariului minim european îi va viza pe angajații care au o vechime de cel puțin 24 de luni, pentru care va exista obligatoriu o creștere.
Mai exact, începând cu 1 ianuarie 2024, dacă un angajat lucrează timp de doi ani pentru salariul minim, angajatorul său este obligat să îi ofere, după 24 de luni, o creștere peste pragul minim. Cum salariul minim va crește constant, datorită implementării mecanismului european, automat vor crește și veniturile salariatului.
Salariul minim european crește salariul mediu net din România, și invers
Mecanismul european pe care PSD îl implementează în acest an în România presupune o creștere automată și previzibilă a salariului minim, având ca termen de referință salariul mediu pe economia națională. Creșterea se aplică însă și în sens invers, adică un salariu minim mai mare va conduce și la o creștere a salariului mediu net.
Potrivit datelor statistice, salariul mediu net anual din România s-a mărit cu 20%, în 2023, dublu față de inflație și cu cel mai mare ritm din ultimii 10 ani. Veniturile au crescut o dată cu majorarea salariului minim, care a făcut un salt net de 36% anul trecut.
Ținând cont că aproape 2 milioane de angajaţi din România sunt plătiți cu salariul minim, adică circa 30% din forța de muncă activă, creșterea salariului minim determină o creștere a salariului mediu anual.
Material susținut de PSD