Antena 3 CNN Politică PSD, gata să lanseze programul de guvernare pentru Sănătate

PSD, gata să lanseze programul de guvernare pentru Sănătate

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 17:30 26 Oct 2020 Modificat la 17:30 26 Oct 2020

Ca răspuns la eşecul major al actualei guvernări, PSD vine cu un plan viabil menit să scoată ţara din criza sanitară delanşată de pandemie şi incompetenţa PNL.  

Cei mai cunoscuți și respectați specialiști în sănătate publică au construit planul prin care pandemia să poată fi ținută sub control, anunţă PSD pe pagina sa de Facebook. 

“Proporțiile dezastrului sanitar cresc zilnic și se numără, din păcate, în zeci de mii de noi infectați și în mii de familii care își plâng rudele dispărute! În fața haosului generat de incompetența PNL, este nevoie de măsuri coerente, rapide și simple prin care să le redăm românilor speranța că putem ieși din această criză!”, este mesajul încurajator anunţat de social-democraţi. 

PSD s-a remarcat în ultima vreme prin atragerea unor nume sonore ale medicinii româneşti pe listele sale la alegerile parlamentare.
Astfel, Alexandru Rafila, reprezentantul OMS în România, va deschide lista la Camera Deputaților în București, iar Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului Matei Balș, se află pe poziția a doua pe lista pentru Senat, după Gabriela Firea.

De asemenea, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, va deschide lista PSD pentru Senat în județul Mureș. La Cluj, medicul Patriciu Achimaș-Cadariu, directorul medical al Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, deschide lista candidaților PSD pentru Camera Deputaților. 

Etichete: masuri sanatate
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole