”Dublarea alocațiilor este pe masa președintelui Iohannis de o săptămână și fiecare zi care trece fără ca legea să fie promulgată arată că PNL nu a vrut în niciun moment să ofere milioanelor de copii mai mulți bani.
Pentru a-și acoperi incapacitatea, Orban a ajuns să numească drepturile copiilor – pomeni, iar Cîțu să-i spună lui Iohannis că legea pe care deja a promulgat-o în ianuarie este neconstituțională acum, în iunie. Asta în timp ce milioane de euro se duc în conturile firmelor de casă, iar instituțiile publice sunt sufocate de ”profesioniștii” cu carnet de partid.
Dovediți responsabilitate înainte de a o cere! Pe români i-ați înnebunit cu restricțiile și amenzile, ar fi inuman să-i pedepsiți acum și pe copii. Fiindcă fiecare zi în care președintele Iohannis întârzie să promulge legea este, practic, o amendă pe care le-o aplică și copiilor României!”, au scris social democrații pe Facebook.