Social Democraţii motivează demersul precizând că declaraţia şefului statului a fost difuzată într-o emisiune informativă şi nu una electorală, iar materialul acestuia nu a prezentat activităţi ale preşedintelui, ci mesaje electorale directe pentru şi în favoarea PNL.
Ei solicită o decizie de îndrumare către radiodifuzori prin care intervențiile președintelui Iohannis la organismele de radiodifuziune din timpul campaniei electorale să fie calculate corespunzător în cadrul timpului de emisie acordat Partidului Național Liberal.
În cadrul unei declaraţii de presă susținută, marţi, la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a atacat PSD si a cerut voturi pentru PNL
PSD spune apoi că, Iohannis are un mesaj denigrator la adresa unui alt competitor electoral, iar acest lucru "încalcă în mod flagrant atât ordinea constituţională cât şi legislaţia audiovizuală”.
"Complementar, în acest context, subliniem faptul că elementele supuse analizei sunt cu atât mai grave cu cât legea fundamentală (art. 80 din Constituție) interzice în mod expres Președintelui implicarea în campania electorală, prin excluderea sa din sfera afilierii politice, rolul său fiind eminamente de mediator,
Marcel Ciolacu precizează că preşedintele Iohannis a încălcat Constituţia, legea şi bunul-simţ şi e timpul să plătească, inclusiv la vot, pe 6 decembrie
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat după declarațiile Președintelui Klaus Iohannis de marți: "Cred că este singurul Președinte al unui stat al UE care s-a transformat într-un politruc și un purtător de cuvânt al unui partid. În campanie electorală, ceea ce este și mai grav" a spus acesta, în direct la Antena3, fiind invitatul lui Mihai Gâdea la Sinteza Zilei.
Plângerea depusă de PSD la CNA împotriva lui Iohannis poate fi citită integral AICI