PSD critică şi ”afirmaţiile tuturor corifeilor de dreapta din guvernările 2020-2021, potrivit cărora liberalizarea va scădea preţurile de vânzare sau că liberalizarea va scădea facturile românilor, care s-au dovedit simple lozinci, bune doar de postat pe Facebook”.
Concluzia este că ”tot ceea ce au reuşit artizanii liberalizării total nepregătite a fost să ducă România în cea mai mare criză energetică de după 1989, şi ei poartă răspunderea uriaşă a exploziei facturilor în plină iarnă”.
"PSD nu este mulțumit pe deplin cu forma ordonanței de urgență pe care Guvernul a adoptat-o ieri în scopul limitării creșterii facturilor la energie și gaze. Miniștrii PSD au propus o soluție juridică prin care compensarea facturilor să se aplice încă de la 1 ianuarie, variantă pe care miniștrii PNL ai Energiei și Justiției au respins-o, din păcate, fără o justificare solidă. Susținem în continuare că aplicarea retroactivă a compensării pe luna ianuarie este posibilă, fiind o soluție în care atât consumatorii, cât și furnizorii erau susținuți printr-un mecanism bugetar eficient. PSD a intrat la guvernare tocmai pentru a corecta derapajele socio-economice grave din ultimii doi ani și, impunând pachetul social, pentru a permite pensionarilor și salariaților cu venituri mici să aibă o rezervă financiară decentă pentru a depăși cu bine iarna.
De aceea, PSD consideră că, în actuala formă, ordonanța este un pansament pus peste rana adâncă a unui sector energetic în care liberalizarea forțată, insuficient de bine pregătită, a provocat un haos generalizat cu un impact negativ major atât asupra nivelului de trai al populației, cât și asupra mediului de afaceri românesc.
PSD reafirmă faptul că singura soluție rezonabilă pentru ca populația și economia să nu sufere în continuare șocuri majore este revenirea rapidă la un sistem reglementat, pe o perioada bine determinată. În acest scop, PSD a constituit și un grup de lucru pentru elaborarea unor documente tehnice de sprijin pentru adoptarea unui calendar de reglementare a pieței energiei și gazelor, cel mai devreme din 1 aprilie.
Toate datele economice disponibile arată că efectul liberalizării pe piețele energetice en-gros a dus la prețuri de 2,5 până la 5 ori mai mari în septembrie 2021 față de septembrie 2020. Astfel, afirmațiile tuturor corifeilor de dreapta din guvernările 2020-2021, potrivit cărora “liberalizarea va scădea prețurile de vânzare" sau că “liberalizarea va scădea facturile românilor” s-au dovedit simple lozinci, bune doar de postat pe Facebook.
În viața reală, vedem că liberalizarea la gaze începută în iulie 2020 a adus românilor prețuri aproape duble! Tot ceea ce au reușit artizanii liberalizării total nepregătite a fost să ducă România în cea mai mare criză energetică de după 1989! Ei poartă răspunderea uriașă a exploziei facturilor în plină iarnă. Ei sunt cei vinovați de producerea unor situații aberante, deoarece au oferit unor companii posibilitatea de specula în voie, la prețuri care converg întotdeauna spre valoarea maximă a pieței. Adică exact invers decât au promis românilor!
PSD le cere acestor lideri politici să-și recunoască greșelile și să susțină, măcar în ceasul al 12-lea, revenirea la un sistem reglementat. Este unica măsură ce garantează românilor și companiilor locale șansa de a trăi fără povara unor facturi energetice prohibitive!", se arată în comunicatul social-democraţilor.