”Profesorul Iohannis și-a mințit elevii, președintele Iohannis îi minte pe toți românii.
Acum trei săptămâni, Iohannis a dat ca argument pentru a ține școlile închise până la toamnă un fake-news grosolan. A invocat un experiment făcut în școlile redeschise din #Franța, care ar fi condus la îmbolnăvirea copiilor și profesorilor.
Oficialii francezi l-au #contrazis public, presa l-a luat la întrebări. După două zile, a mințit iar fără să clipească de la pupitrul Palatului Cotroceni. A inventat alt studiu aiuritor și a spus că, oricum, i s-a dat prea multă importanță subiectului.
❗Ieri, 22 de miniștri ai #educației din statele UE unde școlile sunt acum deschise au transmis un mesaj clar: “E mai mare riscul atunci când copii stau #acasă decât când merg la școală”.
E trist când un #profesor își minte elevii. E dramatic când un profesor ajuns președinte #minte o țară întreagă.”, se arată în mesajul transmis de PSD.