Antena 3 CNN Politică PSD cere aplicarea legii consumatorului vulnerabil de la 1 octombrie: ”Este o urgență!”

PSD cere aplicarea legii consumatorului vulnerabil de la 1 octombrie: ”Este o urgență!”

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 14:24 25 Aug 2021 Modificat la 14:24 25 Aug 2021

”Protejarea consumatorilor vulnerabili este o urgență! 1 octombrie trebuie să fie termenul de aplicare a legii consumatorului vulnerabil, nu 1 ianuarie 2022!

Scumpirile uriașe ale electricității și gazelor, cu peste 70% față de anul trecut, efect al liberalizării iresponsabile decisă de guvernele PNL, impun măsuri urgente de protecție a sutelor de mii de români care nu mai pot face față facturilor. Oficial, sunt peste 200.000 de gospodării în pragul debranșării.

”Termenul de 1 ianuarie 2022 este mult prea îndepărtat”

Termenul de 1 ianuarie 2022 pentru aplicarea legii consumatorului vulnerabil, vehiculat de actualii guvernanți, este mult prea îndepărtat. Octombrie, noiembrie, decembrie sunt luni în care crește exponențial consumul de energie electrică și gaz, iar scumpirile masive vor duce facturile la valori insuportabile.

PSD nu concepe ca, în plină iarnă, oamenii să fie abandonați în frig și întuneric! De aceea a insistat ca legea consumatorului vulnerabil să fie introdusă pe ordinea de zi a sesiunilor extraordinare ale Camerei Deputaților, solicitare respinsă de actuala majoritate. 

PSD cere ori dezbaterea și adoptarea în regim de urgență a legii, imediat după începerea sesiunii parlamentare, și aplicarea ei de la 1 octombrie, ori adoptarea rapidă de către guvern prin OUG a măsurilor de sprijin necesare, pentru că scumpirile catastrofice ale energiei și iminența debranșărilor, chiar reprezintă o urgență.

”Nu există și nu poate exista scuza că nu sunt bani”

PSD solicită imperativ guvernului să prevadă la rectificarea bugetară resursele necesare astfel încât consumatorii vulnerabili să beneficieze de sprijin încă de la 1 octombrie 2021. Nu există și nu poate exista scuza că nu sunt bani! Corporațiile din energie pot și trebuie să participe la protejarea consumatorilor. Așa este echitabil și absolut necesar, în viziunea PSD.

PSD susține amendamente esențiale la legea consumatorului vulnerabil precum:

– subvenționarea unei părți din valoarea facturii la utilități pentru persoanele al căror venit se dovedește insuficient în raport cu majorarea tarifelor;

– stabilirea unui mecanism de plafonare a prețurilor la energie, dacă piața înregistrează o creștere artificială a tarifelor, cum ar fi de exemplu, o majorare mai mare de 30% într-un interval de 6 luni.

Distinct, PSD pregătește un proiect de lege care să sprijine și alte categorii de populație, dar și firmele mici și mijlocii”, a transmis PSD într-un comunicat de presă.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole