Antena 3 CNN Politică PSD îi acuză pe liberali de minciună în mai multe declarații: „PNL minte pur și simplu”

PSD îi acuză pe liberali de minciună în mai multe declarații: „PNL minte pur și simplu”

1 minut de citit Publicat la 19:47 06 Ian 2020 Modificat la 19:47 06 Ian 2020

„PNL minte pur şi simplu când acuză #PSD că prin contestarea la Curtea Constituţională a modificărilor la OUG 114 s-ar produce efecte negative în economie şi în societate. Dimpotrivă, chiar PNL a prevăzut în propriul buget pe 2020 venituri din taxele pe activele bancare şi din cele pe cifra de afaceri din energie. PNL minte când spune că pensiile aleşilor locali vor pune presiune pe bugetul din 2020. Aceste pensii vor intra în plată abia din 2021!”, au scris, luni seară, pe Facebook, reprezentanţii PSD.

Potrivit acestora, ”PNL minte când spune că PSD s-ar fi opus îngheţării salariilor demnitarilor”.

”PSD nu a atacat această modificare la CCR. În plus, PNL putea reglementa această măsură chiar prin Legea bugetului, care tocmai a fost promulgată!”, se mai arată în postarea social-democraţilor.

De altfel, PSD susţine că ”PNL minte când spune că PSD este iresponsabil pentru că a contestat la CCR interdicţia cumulării pensiei cu salariul de la stat”.

„Dimpotrivă, PSD este interesat de soarta a sute de mii de copii care riscă să rămână fără dascăli şi a miilor de comunităţi locale care riscă să rămână fără medici! În plus, interdicţia este copiată de la guvernarea Boc, chiar dacă şi atunci a fost declarată neconstituţională. PNL vrea în schimb să-i scutească de taxe pe cei care au foarte mult – băncile şi corporaţiile din energie, în timp ce taie de la cei care nu au suficient – prin blocarea legii pentru dublarea alocaţiilor pentru copii, adoptată de PSD!”, mai arată PSD.

Etichete: PSD PNL
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole