Proiectul legislativ inițiat de Florin Iordache, care prevede instituirea unui termen de maximum 15 zile în care hotărârile Parlamentului pot fi atacate la Curtea Constituțională, după publicarea acestora în Monitorul Oficial, a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților. Deputații USR și PNL au anunțat că vor ataca proiectul la CCR.
Propunerea legislativă pentru completarea art.27 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a fost adoptată în plenul Camerei Deputaților cu 168 voturi "pentru", 91 voturi "împotrivă” și trei abțineri.
Inițiativa reglementează procedura de sesizare a Curţii Constituţionale în privinţa actelor Parlamentului, stabilind un termen de sesizare de maximum 15 zile de la publicarea acestora, potrivit expunerii de motive.
"Sesizarea Curţii Constituţionale asupra hotărârilor plenului Senatului, plenului Camerei Deputaţilor şi al celor două Camere ale Parlamentului se formulează în maximum 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial”, prevede proiectul de lege.
Inițiatorul, deputatul PSD Florin Iordache, susține în expunerea de motive că „sesizarea Curţii Constituţionale asupra hotărârilor plenului Senatului, plenului Camerei Deputaţilor şi al celor două Camere ale Parlamentului se formulează în maximum 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial”.