Antena 3 CNN Politică PSD: Creșterea diferențiată a pensiilor este echitabilă și nu contravine Constituției

PSD: Creșterea diferențiată a pensiilor este echitabilă și nu contravine Constituției

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:46 17 Noi 2022 Modificat la 13:12 17 Noi 2022

După ce unii lideri politici s-au exprimat public pe subiectul pensiilor în anul 2023, PSD vine cu precizări.

"PSD este de acord cu o creștere de până la 15% a sumelor alocate în total, în 2023, pentru pensionari. Însă distribuirea acestor bani suplimentari trebuie să se facă diferențiat, astfel încât cei cu venituri mici să beneficieze de creșteri mai mari, întrucât aceștia sunt afectați mai puternic de creșterea prețurilor”, potrivit unui comunicat de presă.

Social-democrații afirmă că propunerea PSD de a crește diferențiat veniturile pensionarilor nu contravine Constituției, pentru că nu implică majorări diferite ale punctului de pensie. 

"Nu trebuie confundată creșterea punctului de pensie cu creșterea veniturilor pensionarilor! Creșterea diferențiată a veniturilor se realizează prin măsuri de sprijin acordate doar pensionarilor cu venituri mici, în plus față majorarea punctului de pensie cu un procent egal pentru toți pensionarii.

În actualul context economic, o majorare nediferențiată a veniturilor pensionarilor ar fi profund inechitabilă. PSD nu poate fi de acord ca la o pensie specială de 18.000 de lei să se acorde o sumă suplimentară de 2.700 de lei, adică de 10 ori mai mare decât la o pensie medie de 1.800 de lei, unde creșterea ar fi de doar 270 de lei.

Decidenții trebuie să țină cont că inflația se resimte mai puternic la pensionarii cu venituri mici, în cazul cărora alimentele și medicamentele au o pondere mai mare în totalul cheltuielilor.

Așadar, în perioade de criză economică, pe lângă principiul contributivității, conform căruia fiecare primește după cum a contribuit, trebuie să ținem cont și de principiul solidarității, care prevede ca cei vulnerabili să fie sprijiniți mai mult", se menționează în finalul comunicatului.

Mărirea eșalonată a punctului de pensie este neconstituțională, spunea, luni, premierul Nicolae Ciucă. Declarația sa a venit după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a cerut duminică seara o majorare diferențiată a pensiilor.

 

Etichete: pensii PSD
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole