Antena 3 CNN Politică PSD a cerut şedinţă de coaliţie după demisia lui Vasile Dîncu: "Nu facem trocuri!"

PSD a cerut şedinţă de coaliţie după demisia lui Vasile Dîncu: "Nu facem trocuri!"

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:32 24 Oct 2022 Modificat la 19:32 24 Oct 2022

"Decizia BPN al PSD este ca să solicităm de urgență convocarea unei ședințe a coaliției păentru a avea o discuție, iar apoi un Consiliu Politic Național. Ar trebui să însemne repede. Probabil că mâine ar putea fi un timp potrivit”, a declarat Radu Oprea.

Purtătorul de cuvânt al PSD spune că Vasile Dîncu a făcut o informare în ședința BPN, potrivit căreia cu a primit nicio critică oficială și nu i-a solicitat nimeni demisia.

De asemenea, Oprea a respins ideea că PSD vrea portofoliul de la Interne, iar pe cel de la Apărare să-l cedeze PNL: "Nu facem trocuri".

Ministrul Apărarii Vasile Dîncu şi-a dat demisia astăzi.

Vasile Dîncu a fost în ultima perioadă ținta unor critici din partea prim-ministrului și a președintelui Klaus Iohannis, după o serie de declarații legate de soluționarea conflictului din Ucraina.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că a avut o discuție cu premierul Nicolae Ciucă după demisia lui Vasile Dîncu și i-a solicitat să preia interimatul la MApN.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole