Antena 3 CNN Politică PSD amenință cu ieșirea de la guvernare. PNL vorbește de alegeri anticipate

PSD amenință cu ieșirea de la guvernare. PNL vorbește de alegeri anticipate

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 15:44 03 Aug 2022 Modificat la 15:45 03 Aug 2022

Ieșirea PSD de la guvernare este îngrijorarea celor din PNL, exprimată chiar de secretarul general al partidului, Lucian Bode, într-o ședință informală pe care au avut-o marți seară.

După ședința conducerii partidului de aseară, 10-15 liberali care au rămas la o discuție.

Foarte mulți lideri ai PNL s-au arătat deranjați de atitudinea UDMR privind declarațiile făcute de premierul Ungariei, Viktor Orban, pe teritoriul României, în urmă cu 2 săptămâni, și mai mulți liberali au sugerat că UDMR nu ar trebui să mai rămână la guvernare alături de PSD și PNL.

Acela a fost momentul în care Lucian Bode a spus că UDMR trebuie să rămână la guvernare.

Bode a spus că trebuie să țină aproape UDMR, pentru că social-democrații sunt cei care îi amenință că, în toamnă, ies de la guvernare dacă nu sunt de acord cu un nou pachet social în valoare de 40 de miliarde de lei.

În acest context, liberalii au arătat faptul că social-democrații ar putea ca în această toamnă să iasă de la guvernare.

Tot în această ședință informală s-a discutat și despre posibilitatea să fie organizate alegeri parlamentare anticipate, anul viitor, în primăvară, și, din informațiile noastre, atât liberalii au discutat despre acest scenariu, cât și social-democrații.

Alegerile parlamentare ar trebuie să fie în anul 2024, anul în care ar trebui să fie organizate toate alegerile.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole