Antena 3 CNN Politică PSD acuză Guvernul Orban de iresponsabilitate: "Au trimis o lege proastă, făcută pe picior"

PSD acuză Guvernul Orban de iresponsabilitate: "Au trimis o lege proastă, făcută pe picior"

PSD a acuzat Guvernul Orban de iresponsabilitate în contextul proiectului de lege pentru carantină și izolare și a numărului record de noi cazuri de coronavirus din România.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Social-democrații au acuzat PNL că proiectul care afectează drepturile și libertățle fundamantale ale românilor a fost făcut 'pe picior, în ultimul moment'.

"PSD este extrem de îngrijorat de situația sanitară din țară însă un proiect de lege de o asemenea importanță, care afectează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, nu trebuie și nu poate fi expediat fără o dezbatere serioasă.

Este clar că un bolnav contagios trebuie izolat pentru a nu răspândi boala. Dar modul în care se pune în practică carantinarea, izolarea sau internarea face diferența între un regim abuziv și unul democratic.

Este a treia oară când Guvernul PNL se comportă total iresponsabil și trimite Parlamentului o lege proastă, făcută pe picior, în ultim moment. Deși știau de mai bine de o lună, de când s-a pronunțat CCR.

Iată doar câteva dintre aspectele care trebuie dezbătute cu seriozitate:

- Carantina, izolarea, spitalizarea trebuie făcute pe baza unor dovezi clare, științifice de boală. „Semnele sugestive” nu reprezintă o dovadă științifică, clară.

- NU este precizată perioada acestor măsuri. Pe perioadă nedeterminată, cum vrea Guvernul Orban, este inacceptabil.

- Ce se întâmplă cu copiii părinților izolați/carantinați. În niciun caz vreun funcționar vremelnic nu poate hotărî soarta lor, chiar și temporară.

- Confiscarea și distrugerea bunurilor unei persoane izolate/carantinate. Această măsură trebuie aplicată DOAR în scopul decontaminării, proporțional cu riscul sanitar existent, cu respectarea tuturor drepturilor cetățenești și pe o perioadă determinată. Orice altă variantă este inacceptabilă!

- Posibilitatea contestării restrângerilor de drepturi. Judecătorii constituționali au precizat clar că trebuie să existe o asemenea posibilitate.

Nimic nu poate justifica, nici starea de alertă, nici măcar cea de urgență, legiferarea pe picior, amatoristică, făcută de Guvernul Orban", se arată în postarea PSD de pe Facebook.

Subiecte în articol: PSD
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Lista medicamentelor și alimentelor care dau rezultat fals-pozitiv la testul anti-drog