Antena 3 CNN Actualitate PSD a început curăţenia în ţară! Două organizaţii au fost dizolvate, iar trei membri excluşi

PSD a început curăţenia în ţară! Două organizaţii au fost dizolvate, iar trei membri excluşi

<1 minut de citit Publicat la 18:30 14 Ian 2017 Modificat la 18:30 14 Ian 2017

Comitetul Executiv Judeţean al PSD Suceava, reunit sâmbătă, la Frasin, a decis dizolvarea organizaţiilor din Mălini şi Comăneşti, a votat pentru excluderea a trei membri ai Organizaţiei Municipale a PSD Suceava şi a hotărât demararea procedurii de excludere a primarului din Mălini, Petru Nistor.

Potrivit unui comunicat al PSD Suceava remis Agerpres, în Comitetul Executiv Judeţean s-au aprobat propunerile luate de Biroul Permanent Judeţean, respectiv dizolvarea celor două organizaţii locale ale partidului, pentru că ''nu au reprezentat corect strategia partidului'' în campania electorală pentru alegerile parlamentare.

Totodată, s-a luat act de autosesizarea Comisiei Judeţene de Etică a partidului referitoare la faptul că nici primarul comunei Mălini ''nu a reprezentat interesele PSD'', urmând a se lua măsurile statutare în vederea excluderii acestuia din partid.

De asemenea, pentru că nu au reprezentat interesele PSD au fost excluşi din partid consilierul local sucevean Cristian Boberschi şi supleanţii de pe lista de consilieri a PSD Suceava, Dan Apetroaie şi Dumitru Rusu.

Sursă: Agerpres
Etichete: PSD
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole