Antena 3 CNN Actualitate Religie Psalmul care îndeplineşte dorinţe şi aduce iertarea celor mai grele păcate. Sunt invocate 72 de nume Divine

Psalmul care îndeplineşte dorinţe şi aduce iertarea celor mai grele păcate. Sunt invocate 72 de nume Divine

În psalmul care îndeplineşte dorinţe şi aduce iertarea celor mai grele păcate sunt invocate 72 de nume Divine.

de Georgiana Adam    |   

Psaltirea este o carte liturgică utilizată în tradiția creștină ortodoxă.

Psaltirea este compusă din cei 150 de psalmi, care sunt cântări și rugăciuni cuprinse în Vechiul Testament al Bibliei.

Aceasta este împărțită în 20 de secțiuni, numite catisme, iar credincioșii recită sau cântă psalmii în timpul slujbelor bisericești sau în timpul rugăciunii personale.

Psaltirea ocupă un loc important în viața spirituală a creştinilor ortodocşi, iar psalmii oferă expresie diferitelor stări sufletești, de la laudă și mulțumire până la rugăciuni de ajutor în momente dificile.

Psalmi se citesc în funcţie de stare sufletească

Psalmi pot fi rostiţi la rând, fie catismă cu catismă. Cu toate acestea, recomandarea preoţilor este ca odată începută o catismă, această să fie citită până la sfârşit.

Una dintre întrebările credincioşilor este dacă psaltirea poate fi citită fără binecuvântarea preotului duhovnic. Ei bine, binecuvântarea este bună şi recomandată, dar nu este obligatorie.

De obicei, enoriaşii cer binecuvântarea preotului pentru a putea începe să citească psalmi, de teamă ca valul ispitelor să nu se accentueze. Cu toate acestea, temerea nu este întemeiată.

Părintele Paisie Olaru a vorbit despre puterea psalmilor asupra duhurilor necurate. "Diavolii se tem de psalmi pentru că, cine se roagă cu psalmi, îl arde pe diavoli ca şi o sabie de foc", a spus părintele potrivit parohia.org.

Psalmul 72, psalmul care îndeplineşte dorinţe şi aduce iertarea celor mai grele păcate

  1. Cât de bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei drepţi la inimă.

  2. Iar mie, puţin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, puţin a fost de nu s-au poticnit paşii mei.

  3. Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoşilor.

  4. Că n-au necazuri până la moartea lor şi tari sunt când lovesc ei.

  5. De osteneli omeneşti n-au parte şi cu oamenii nu sunt biciuiţi.

  6. Pentru aceea îi stăpâneşte pe ei mândria şi se îmbracă cu nedreptatea şi silnicia.

  7. Din răutatea lor iese nedreptatea şi cugetele inimii lor ies la iveală.

  8. Gândesc şi vorbesc cu vicleşug, nedreptate grăiesc de sus.

  9. Până la cer ridică gura lor şi cu limba lor străbat pământul.

  10. Pentru aceasta poporul meu se ia după ei şi găseşte că ei sunt plini de zile bune

  11. Şi zice: "Cum? ştie aceasta Dumnezeu? Are cunoştinţă Cel Preaînalt?

  12. Iată, aceştia sunt păcătoşi şi sunt îndestulaţi. Veşnic sunt bogaţi".

  13. Iar eu am zis: "Deci, în deşert am fost drept la inimă şi mi-am spălat întru cele nevinovate mâinile mele,

  14. Că am fost lovit toată ziua şi mustrat în fiecare dimineaţă".

  15. Dacă aş fi grăit aşa, iată aş fi călcat legământul neamului fiilor Tăi.

  16. Şi mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea.

  17. Până ce am intrat în locaşul cel sfânt al lui Dumnezeu şi am înţeles sfârşitul celor răi:

  18. Într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei şi i-ai doborât când se înălţau.

  19. Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor.

  20. Ca visul celui ce se deşteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut.

  21. De aceea s-a bucurat inima mea şi rărunchii mei s-au potolit.

  22. Că eram fără de minte şi nu ştiam; ca un dobitoc eram înaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine.

  23. Apucatu-m-ai de mâna mea cea dreaptă. Cu sfatul Tău m-ai povăţuit şi cu slavă m-ai primit.

  24. Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Şi afară de Tine, ce am dorit pe pământ?

  25. Stinsu-s-a inima mea şi trupul meu, Dumnezeul inimii mele şi partea mea, Dumnezeule, în veac.

  26. Că iată cei ce se depărtează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine.

  27. Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului.

Subiecte în articol: psalm dorinte păcate
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un bărbat a murit, după ce s-a înfipt cu mașina în parapet