Antena 3 CNN Actualitate Justiție Ce a decis ministrul Justiției în privința legii grațierii

Ce a decis ministrul Justiției în privința legii grațierii

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 21:59 21 Iul 2016 Modificat la 21:59 21 Iul 2016

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat joi că nu intenţionează să propună o lege de graţiere sau amnistie, chiar dacă au existat presiuni în acest sens în spaţiul public. 

"Am simţit o foarte mare presiune. De altfel, presiunea a fost şi publică. (...) Nu am de gând să propun niciun fel de măsură de graţiere şi de amnistie. De ce? Pentru că asta nu ar rezolva cauza. Noi avem o problemă de condiţii în penitenciar şi presupunând prin absurd că mâine toată lumea ar ieşi din penitenciar, condiţiile rămân aceleaşi. Şi sistemul judiciar din România va continua să condamne persoane care se vor duce în aceleaşi condiţii şi vor avea exact aceleaşi probleme" a declarat Raluca Prună la un post de televiziune.

Ea a apreciat că soluţia problemelor din penitenciare nu ar fi graţierea, ci identificarea şi apoi rezolvarea cauzelor care au condus la situaţia actuală. 

"Soluţia este să umblăm la cauze, cauzele sunt multiple, sunt nişte cauze de sistem şi am să deschid această dezbatere în care cred că-i datorez publicului din România cifre, ca să încetăm cu miturile urbane. Se spune, de exemplu, că avem cele mai mari pedepse din Uniunea Europeană. Fals, nu este aşa. (...) Se mai spune că avem cea mai mare populaţie carcerală din Uniunea Europeană. Şi acest lucru este inexact (...), suntem în media europeană. (...) Ceea ce avem este un deficit de locuri în penitenciare. De ce avem asta? Din cauza faptului că, în 26 de ani, în afară de strategii, mare lucru nu s-a făcut", a precizat ministrul. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole