În total, 18 suspecţi, care făceau parte din trei grupări diferite de proxeneţi din Măcin, judeţul Tulcea, au acţionat timp de zece ani, fără să fie prinşi, timp în care au obligat zeci de tinere să se prostitueze, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Cu banii obţinuţi, proxeneţii şi-au cumpărat maşini de lux şi şi-au construit case impunătoare.
Totuşi, procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă Organizată i-au filat şi au deschis o anchetă împotriva lor, iar în urmă cu două zile le-au percheziţionat casele şi le-au confiscat maşinile şi casele.
"La data de 19 aprilie a.c., polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea, au efectuat 10 percheziții domiciliare, în orașul Măcin, județul Tulcea, în cadrul unei acțiuni ce vizează destructurarea a 3 grupuri infracționale organizate, specializate în comiterea infracțiunilor de proxenetism.
Din cercetări a reieșit că, în perioada anilor 2011-2021, 18 persoane ar fi constituit trei grupuri organizate, în scopul comiterii infracțiunii de proxenetism, determinând tinere să practice prostituția în străinătate, obținând sume de bani din aceste activități.
Astfel, cele trei grupuri infracționale organizate au obținut, din practicarea prostituției, aproximativ 1.000.000 de dolari, bani cu care ar fi construit mai multe imobile(case), în orașul Măcin și ar fi achiziționat automobile și alte bunuri.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și indisponibilizate 5 autoturisme, 25.000 de euro, telefoane mobile, precum și documente.
La data de 19 aprilie a.c. s-a dispus reținerea a 12 persoane, iar în cursul zilei de ieri, Tribunalul Tulcea a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de acestea.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Brigada Operațiuni Speciale Constanța, Serviciul Operațiuni Speciale Tulcea, Unitatea Teritorială de Analiza Informațiilor Constanța și Biroul de Analiza Informațiilor Tulcea.
La acțiune au participat și lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea și Serviciul pentru Acțiuni Speciale Tulcea", se arată într-un comunicat al DIICOT.