Antena 3 CNN Externe Proteste violente de Paște. Forțele de ordine ripostează cu gaze

Proteste violente de Paște. Forțele de ordine ripostează cu gaze

<1 minut de citit Publicat la 19:58 16 Apr 2017 Modificat la 19:58 16 Apr 2017

Circa 400 de persoane care au protestat duminică la Aubervilliers, la periferia Parisului, împotriva unui miting al candidatei extremei drepte la Palatul Elysee, Marine Le Pen, care urmează să aibă loc luni în capitala Franţei, au provocat altercaţii cu forţele de ordine, informează EFE. 

Manifestaţia a fost convocată de organizaţiile sindicale şi politice precum Solidaires, Action antifasciste Paris-banlieue sau comunitatea persoanelor fără acte de identitate. 

Protestatarii purtau pancarte care aveau imprimate mesaje în favoarea refugiaţilor şi împotriva prezenţei preşedintei Frontului Naţional (FN, extrema dreaptă) în cartierul lor. "Nu vrem fascişti", se putea citi pe una dintre aceste pancarte. 

Postul BFM TV a relatat că unii dintre manifestanţi purtau cagule şi au aruncat cu petarde, agenţii de poliţie ripostând cu gaze lacrimogene. 

Organizatorii manifestaţiilor nu au exclus noi proteste pentru luni, înaintea mitingului lui Le Pen. 

Sursă: Agerpres
Etichete: protest paris
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole