Antena 3 CNN Externe Proteste în Polonia după moartea unei femei însărcinate căreia i s-a refuzat avortul

Proteste în Polonia după moartea unei femei însărcinate căreia i s-a refuzat avortul

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 12:49 07 Noi 2021 Modificat la 12:49 07 Noi 2021

Femeia avea o sarcină cu probleme şi începuse travaliul, însă medicii au refuzat să o opereze pentru că fătul era viu, astfel încât tânăra de 30 de ani, care mai avea un copil, a făcut septicemie, transmite Reuters.

Când o ecografie a arătat că fătul era mort, medicii au decis să efectueze o cezariană. Avocata familiei, Jolanta Budzowska, a declarat că inima Izabelei s-a oprit în drum spre sala de operaţie şi că aceasta a murit în ciuda eforturilor de resuscitare.

Rudele femeii au susținut că aceasta putea fi salvată, dacă i s-ar fi permis accesul la procedura avortului.

Potrivit organizatorilor, oameni care ţineau lumânări şi purtau bannere pe care scria "nici una în plus" şi "indiferenţa este complicitate" au mărşăluit sâmbătă prin zeci de oraşe, inclusiv în Pszczyna, în sudul Poloniei, unde locuia femeia.

[GAL layout="3"]

În Varşovia, demonstranţii au purtat fotografii ale tinerei decedate și bannere pe care scria „Ar putea fi în viaţă”, „Drepturile femeilor, drepturile omului”.

În ianuarie 2021, intra în vigoare o hotărâre a Tribunalului Constituțional din Polonia prin care se stabilea că este interzis avortul pe motiv de malformații congenitale, pentru că el contravine legii fundamentale poloneze. În prezent, avorturile sunt permise doar dacă sarcina este rezultatul unui viol sau dacă viața mamei este în pericol.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole