Antena 3 CNN Actualitate Social Proteste masive la Guvern. Peste 15.000 de profesori ies în stradă: Vom invada Bucureștiul!

Proteste masive la Guvern. Peste 15.000 de profesori ies în stradă: Vom invada Bucureștiul!

1 minut de citit Publicat la 12:09 19 Mai 2016 Modificat la 12:09 19 Mai 2016

Peste 15.000 de cadre didactice vor veni în faţa Guvernului la începutul lunii viitoare. Sindicatele au decis să organizeze un protest masiv după discuţiile eşuate privind salariile.

Constantin Rada, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a explicat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că speră ca numărul protestatarilor să fie mai mare de 15.000

“Am stabilit ca în data de 1 iunie să aducem în București în jur de 15.000 de oameni pentru a protesta împotriva acestui guvern care ne tratează cu cel mai crunt dispreț. După luni întregi de negocieri, luni în care am pierdut timpul, au venit să ne spună că nu ne dau nimic. Mai mult decât atât, ne propune pentru 2017 un fond de premiere de 2%, dar acesta este aprobat de ordonatorul principal de credite, deci de primar. Motiv pentru care am anunțat deja Primăria Capitalei, pe 1 iunie vom invada Bucureștiul. Am invitat alături de noi și celelalte două federații, eu sper să fim peste 20.000 de oameni în București.”

“Un lucru demn de reținut este că vom face un marș de la Palatul Victoria la Palatul Cotroceni, pentru că aceștia sunt cei doi poli de putere care tratează educația cu cel mai crunt dispreț din ultimii 26 de ani”, a explicat Rada.

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole