Sute de oameni sunt duminică dimineaţă în stradă şi mărşăluiesc în Piaţa Victoriei, la Preşedinţie, în faţa mai multor ministere sau a ambasadelor statelor occidentale, în total în 20 de locuri diferite.
Ei sunt nemulţumiţi că salariul minim pe economie ar trebui să crească în acest an cu 41 de lei, faţă de minim 100 de lei, cât solicită marile federaţii.
Pensionarii vor majorarea punctului de pensie cu 40%, iar Guvernul ia în calcul îngheţarea pensiilor sau o majorarea cu 3% a veniturilor pensionarilor.
Acţiunile de protest sunt organizate de Confederaţia Sindicală Naţională Meridican, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate/Consiliul Naţional al Societăţii Civile (SCMD), sindicatele din Căile ferate, Federaţia Unirea a Pensionarilor şi se vor desfăşura între orele 11:00-13:00.
Revendicările protestatarilor vizează:
- anularea OUG-urilor şi a proiectelor de OUG asumate de noul Guvern de la instalare şi până în prezent, în special în domeniile fiscal bugetar şi juridic;
- aplicarea imediată a prevederilor Legilor organice vizând salarizarea, pensiile şi indemnizaţiile, cu anularea prevederilor neconstituţionale introduse prin OUG-uri de tipul 95/2014, 57/2015, 59/2017, 114/2018 etc şi OUG nr. 226/30.12.2020;
- stabilirea salariului minim brut pe economie de 2.400 lei începând cu 1 ianuarie 2021 şi a creşterii punctului de pensie cu 40%;
- alinierea veniturilor şi pensiilor cu inflaţia reală şi nu doar cu rata inflaţiei;
- achiziţia de trenuri electrice noi (100 rame electrice noi) pe fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014-2020 şi alte 200 trenuri noi pe fonduri europene pe exerciţiul financiar 2021-2027 în cele două programe operaţionale în care sunt prevăzute aceste fonduri pentru schimbarea materialului rulant vechi;
- reforma reală a Justiţiei cu responsabilitatea magistraţilor;
- redeschiderea în condiţii de protecţie sanitară a şcolilor; investiţii prioritare în sănătate, transporturi şi învăţământ.
Conform unui comunicat al SCMD, locurile aprobate de Primăria Capitalei pentru desfăşurarea acţiunilor de protest, cu până la 100 participanţi/obiectiv, sunt: sediul Ambasadei Statelor Unite ale Americii, sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din România, sediul Ambasadei Federaţiei Ruse, sediul Ambasadei Republicii China, sediul Ambasadei Italiei, sediul Ambasadei Franţei, sediul Ambasadei Republicii Federale Germania, sediul Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sediul Guvernului României, sediul Administraţiei Prezidenţiale, în perimetrul Statuii Leu, sediul Ministerului Finanţelor Publice, sediul Ministerului Transporturilor, sediul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, sediul Ministerului Afacerilor Interne, din Piaţa Revoluţiei, sediul Ministerului Apărării Naţionale, sediul Ministerului Fondurilor Europene, sediul Ministerului Sănătăţii, sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, sediul Serviciul Roman de Informatii, sediul Partidului Naţional Liberal.