Antena 3 CNN Externe Proteste de amploare. Peste 25.000 de oameni nemulțumiți de reforma pensiilor au ieșit în stradă la Bruxelles

Proteste de amploare. Peste 25.000 de oameni nemulțumiți de reforma pensiilor au ieșit în stradă la Bruxelles

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 18:51 19 Dec 2017 Modificat la 18:51 19 Dec 2017

Aproximativ 25.000 de persoane au manifestat, marţi la Bruxelles, la apelul sindicatelor împotriva unui proiect de reformă a pensiilor al guvernului belgian, sistem acuzat că duce la sărăcirea viitorilor pensionari, relatează AFP. 

Acest sistem de pensionare pe puncte, pe care guvernul de centru-dreapta doreşte să-l stabilească până în 2025, ar induce potrivit criticilor ”incertitudinea pentru viitorii pensionari”, care nu vor cunoaşte valoarea pensiei înainte de sfârşitul duratei active pe piaţa forţei de muncă.

Potrivit preşedintelui sindicatului creştin CSC Marc Leemans, citat de agenţia Belga, unele pensii vor scădea cu 250 până la 300 euro pe lună prin această reformă. 

Principalele trei sindicate belgiene - FGTB (socialist), CSC (creştin) şi CGSLB (liberal) - au lansat un apel la manifestaţii dimineaţă, în centrul oraşului. Aleşi ai opoziţiei, ai Partidului Socialist şi ecologişti s-au alăturat manifestaţiei. 

În timp ce vârsta de pensionare trebuie prelungită de la 65 de ani la 67 de ani până în 2030 în Belgia, manifestanţii se tem că pensionarea pe puncte nu va implica o prelungire a carierei profesionale.

''Oamenii vor să lucreze mai mult, dar în ce condiţii?'', a indicat Jean-Pascal Mabille, secretar general al sindicatului Mutualitatea Socialistă (Solidaris), intervievat de canalul public RTBF. 

Premierul belgian Charles Michel a promis marţi ''eforturi suplimentare (...) pentru a explica deciziile luate pentru populaţie, astfel încât oamenii să nu fie îngrijoraţi''. El a acuzat sindicatele şi opoziţia că ''provoacă teamă răspândind minciuni''.

Ministrul belgian al pensiilor Daniel Bacquelaine va prezenta în curând textul de lege specificând modul în care va fi luată în considerare natura muncii în viitorul sistem pentru pensionare.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole