Antena 3 CNN Actualitate Social Ce promisiuni au primit sindicaliștii din poliție

Ce promisiuni au primit sindicaliștii din poliție

M.Z.
4 minute de citit Publicat la 14:53 23 Mar 2017 Modificat la 14:53 23 Mar 2017

UPDATE 14.53 - Protestul sindicatelor din poliție s-a încheiat, sindicaliștii spun că au obținut promisiunea că vineri vor avea proiectul Legii salarizării.

UPDATE 12.10 - Liderii sindicatelor din poliție au intrat la negocieri cu ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

UPDATE 12.00 - Câteva zeci de poliţişti protestează joi, în faţa Ministerului Muncii, aceştia cerând majorări de salarii şi eliminarea disfuncţiilor salariale din sistemul public. Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a declarat că a fost creat un dezechilibru salarial în sistemul public şi că la nivelul Ministerului de Interne nu s-au făcut majorări salariale din 2008, potrivit Agerpres.ro.

"Avem nemulţumiri pe termen scurt şi nemulţumiri pe termen lung. Aş începe cu cele pe termen scurt, strict pe eliminarea disfuncţiilor salariale din sistemul public create nu ştiu de ce, dacă au fost create cu rea credinţă sau doar din neştiinţă, create, spun eu, poate din dorinţa de a face bine, dar au dezechilibrat sistemul public de salarizare, în sensul că MAI nu a primit nicio majorare salarială din 2008 la zi. Guvernul Cioloş şi Guvernul Grindeanu au majorat salariul - pe bună dreptate, nu avem niciun fel de problema în zona aceasta - la Sănătate, Învăţământ şi Justiţie, iar la poliţie nimic şi sigur că lucrurile scapă de sub control", a spus Dumitru Coarnă. 

De asemenea, liderul sindical a precizat că în ultimii doi ani au murit şase poliţişti, iar mai mulţi au suferit vătămări corporale, unii dintre aceştia fiind chiar în comă. 

"Vă dau un exemplu. Noi avem 65% din efective la nivelul salariului de bază minim pe economie, în condiţiile în care avem şase morţi în ultimii doi ani, vătămaţi corporali, oameni care sunt în comă, sunt irecuperabili. Din motive profesionale, au fost ultragiaţi, au fost vătămaţi corporal şi am avut şase poliţişti decedaţi în legătură cu serviciul în ultimii doi ani. Acest lucru trebuie să dea de gândit guvernanţilor şi am solicitat clar, cu celeritate, câteva principii de bază privind eliminarea acestor disfuncţii salariale făcute prin OUG - adică nu poimâine, astăzi sau mâine - făcute prin OUG, pentru că nu putem să mai lucrăm în aceste condiţii", a explicat Dumitru Coarnă. 

Totodată, el a atras atenţia asupra faptului că unui poliţist i se interzice să aibă altă activitate decât cea de poliţist, în condiţiile în care un profesor şi un medic pot avea şi alte activităţi. 

"O să ajungem în situaţia în care o să închidem sediile şi o să plecăm acasă. În această logică a salarizării, oamenii efectiv o să plece, pentru că această profesie nu mai oferă nimic din punct de vedere salarial, chiar dacă e o profesie de vocaţie, o profesie de risc, chiar dacă ne place, nu avem acel regim drastic al incompatibilităţilor. Un poliţist nu are voie să aibă nicio activitate, alta decât cea de poliţist, pe când medicul poate, profesorul poate, toată lumea poate să facă (şi altceva - n. r.) şi pe mine mă blochezi în salarizarea asta", a precizat el. 

În plus, medicii primesc pentru munca depusă în timpul sărbătorilor legale un spor de 100%, faţă de poliţişti, care primesc 75%. 

"Sâmbăta şi duminica, de sărbători legale, lucrate în durata normală, Ministerul Sănătăţii aplică un spor de 100%. La noi 75%, de parcă la noi ziua ar fi mai scurtă. Instituţia permanenţei - la Sănătate medicul poate să rămână la domiciliu, numai dacă sunt situaţii deosebite să vină la serviciu, acolo primesc 40%, dar la noi nu se primeşte nimic. Nu poţi să lucrezi aşa, că nu e în regulă, îţi baţi joc de noi şi nu acceptăm lucrul ăsta", a subliniat liderul sindical. 

Referitor la mitingul anunţat pentru sâmbătă, Dumitru Coarnă a spus că sunt aşteptaţi peste 7.000 de poliţişti atât din Bucureşti, cât şi din restul ţării. 

"Avem pentru sâmbătă anunţaţi peste 7.000 de oameni care o să vină în Bucureşti. La ora 12:00 avem o întâlnire cu jandarmeria, pentru că vin autocare, oamenii sunt mobilizaţi la maxim, simt presiunea şi ei vin să îşi ceară, civilizat, cu respectarea legii, un drept al lor, pentru că nu putem să muncim aşa, aiurea, degeaba", a susţinut Coarnă. 

El a adăugat că protestele poliţiştilor vor continua până când îşi vor obţine drepturile. 

"Dacă situaţia nu va fi rezolvată sâmbătă, vom continua până vom obţine aceste lucruri. Dreptul la grevă s-a născut prin grevă", a avertizat sindicalistul.

UPDATE 11.22 - Poliţiştii au ieşit din nou în stradă şi protestează joi, în faţa Ministerului Muncii, unde spun că vor sta până la ora 14. 

Cele mai mari sindicate din poliție, SNPPC şi PRO LEX, fac presiuni şi cer Guvernului salarii mai mari cu 20% şi calcularea sporurilor de noapte şi pentru condiţii grele de muncă. 

Pentru sâmbătă, este anunţat cel mai mare miting de protest al angajaţilor din MAI, la care şi-au anunţat participarea şi sindicalişti de la Sed Lex. 

Ei spun că așteaptă factorii decizionali la discuții, în special pe ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Polițiltii spun că sunt nemulțumiți de faptul că sunt prost plătiți, unii dintre ei cu salariul minim pe economie.

De asemenea, ei anunță că și vineri vor protestat, în același interval orar 10-14.

----------------------------

Știrea inițială 08.50

Sunt anunţate proteste de amploare ale poliţiştilor la sfârşitul acestei săptămâni, în Capitală.

Cele mai mari sindicate din poliție, SNPPC şi Pro Lex, fac presiuni la adresa Guvernului şi cer salarii mai mari. 

Oamenii legii se vor aduna de joi în faţa Ministerului Afacerilor Interne, iar cel mai mare miting al poliţiştilor este anunţat pentru sâmbătă, chiar de Ziua Poliției Române. 

Sindicaliştii cer ca Guvernul să majoreze salariile cu 20% şi calcularea sporurilor de noapte şi pentru condiţii grele de muncă. 

De asemenea, ei cer ca legea pensiilor militarilor şi poliţiştilor să nu fie modificată.

Citiți și Guvernul, amenințat cu proteste și blocaj major: 10.000 de polițiști anunță că ies în stradă

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole