Peste 300 de angajaţi TESA şi-au anunțat prezenţa astăzi în faţa ministerului Sănătăţii. Aceștia se plâng că salariile lor nu au mai crescut de 7 ani.
Şi tot astăzi, premierul Marcel Ciolacu i-a chemat la discuții pe liderii sindicatelor şi patronatelor în contextul în care Guvernul a anunţat că din 1 ianuarie 2024, sporturile bugetarilor vor fi plafonate, vouchere-le de vacanţă eliminate, iar salariile vor fi majorate cu doar 5%, mult sub rata inflației.
Până acum, poliţiştii au pichetat sediul Ministerului de Finanţe, iar grefierii au ieşit în faţa instanţelor în mai toată ţara. S-au întâlnit și cu ministrul Marcel Boloş însă nu au ajuns la un consens.
Citește și: Rareș Bogdan, dezvăluiri despre bugetul anului 2024: "Arată mult mai bine decât în urmă cu ceva timp"
"Vrem doar să se aplice grila salarizării, legea salarizării pentru angajații din acest sistem de ordine și apărare publică. Le pregătim și o surpriză de Crăciun și Revelion pentru că vom bloca frontiera română prin tot ce înseamnă respectarea la virgulă a persoanelor care intră și ies din țară.
La anul să își păzească singuri tot ce înseamnă buletine de vot și tot ce ține de procesul electoral", a declarat Mihai Zlat, vicepreședintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.
Şi grefieri din toată ţara au ieşit în faţa insituţiilor unde lucrează. Vor participa doar la şedinţele urgente şi nu vor mai asigura permanenţa, spun aceştia. Principala nemulţumire este actuala lege a salarizării prin care ar fi fost calculate greşit salariile pentru ei.