Antena 3 CNN Actualitate Proteste anti-putere la mitingul PSD de la Iași. Cine vrea bătaie în stradă la mitingul PSD

Proteste anti-putere la mitingul PSD de la Iași. Cine vrea bătaie în stradă la mitingul PSD

1 minut de citit Publicat la 17:25 07 Mai 2019 Modificat la 17:25 07 Mai 2019

Un protest este anunțat la Iași, pentru joi, 9 mai, în aceeași zi în care are loc mitingul PSD. 

Liviu Dragnea îi transmite un mesaj de forţă preşedintelui Klaus Iohannis. Preşdintele PSD ameninţă că va cere membrilor de partid să participe la contramanisfesaţii de câte ori cei din PNL, susţinători ai lui Iohannis, vor avea un miting. Asta ca răspuns la faptul că liberalii recurg la o astfel de strategie de intimidare. 

”Liviu Dragnea şi PSD-ul se joacă cu focul, atunci când spun că vor să organizeze un miting-mamut la Iaşi, în pur stil PSD-ist. Este o greşeală majoră. Există un singur motiv pentru care se întâmplă asta: Dragnea vrea să se răzbune pe ieşenii de bună credinţă care au protestat împotriva sa pe 20 aprilie. Nu suportă ideea că a fost umilit la Iaşi şi a fugit cu duba, ca un dictator de carton, în acorduri de alămuri. Nu te duci acolo unde s-a dovedit că atmosfera îţi este ostilă decât dacă vrei să provoci. Sper că PSD-ul nu are vreun plan ticălos să repete, la Iaşi, 10 august”, a fost reacția lui Marius Bodea, președinte PNL Iași.

Primarul din Iași a vorbit în exclusivitate, la Antena 3, despre cele două manifestații.

”În acceași zi și aceeași oră cu protestul PSD, va mai fi un grup de tineri dintr-o asociație civică care doresc să facă un lanț uman în jurul Palatului Culturii, într-o acțiune total lipsită de pancarte sau ceva, ei vor doar să atragă atenția asupra momentului nepotrivit care se petrece de Ziua Independenței, desigur cu măsurile de siguranță asigurate de autorități, care și-au luat această sarcină. Distanța dintre ei va fi de 600 de metri. Iașul nu e confiscat de nimeni, pașnic, deschis să îi primească pe toți cu mâinile deschise.

E riscant să vii de Ziua Independenței să faci un eveniment politic public, când toată Europa stă cu ochii pe noi. ”, a declarat Mihai Chirica.

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole