Antena 3 CNN Actualitate Justiție Protestatarii acuzaţi că i-au lovit pe jandarmi la mitingul din 10 august au fost arestaţi

Protestatarii acuzaţi că i-au lovit pe jandarmi la mitingul din 10 august au fost arestaţi

<1 minut de citit Publicat la 12:31 12 Oct 2018 Modificat la 12:31 12 Oct 2018

Judecătoria Sectorului 1 a admis cererea procurorilor privind arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi protestatari acuzaţi că au lovit jandarmi la mitingul din 10 august.

Cei doi agresori au fost reţinuţi joi pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

"În ordonanţa procurorului, s-a reţinut că cele două persoane au exercitat violenţe fizice faţă de faţă de persoanele vătămate, care au avut calitatea de organe de Jandarmerie şi au desfăşurat activităţi cu ocazia protestului din Piaţa Victoriei în data de 10/11 august 2018, iar prin acţiunile lor au tulburat ordinea şi liniştea publică. La data de 11 octombrie, cele două persoane au fost reţinute, urmând a fi prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectuează cercetări într-o cauză penală cu privire la actele de violenţă şi morală împotriva organelor de Jandarmerie care au desfăşurat activităţi cu ocazia protestului din Piaţa Victoriei în data de 10 august. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole