Antena 3 CNN Actualitate Protest violent la Galați

Protest violent la Galați

1 minut de citit Publicat la 19:23 16 Ian 2018 Modificat la 19:23 16 Ian 2018

Aproximativ 700 de angajaţi ai combinatului siderurgic din Galaţi s-au adunat, marţi, în interiorul unităţii, în faţa sediului administrativ, nemulţumiţi de oferta salarială pe care o face conducerea în cadrul negocierilor Contractului Colectiv de Muncă (CCM). 

Protestatarii au forţat uşa de la intrarea în sediul administrativ, iar în înghesuială s-a spart un geam. Siderurgiştii nu au avut cu cine discuta, pentru că niciun reprezentant al administraţiei nu se afla în sediu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al unicului sindicat reprezentantiv din combinat, Sindicatul Siderurgistul AMG, Vasile Crişan, protestul a fost unul spontan, însă sindicatul înţelege nemulţumirea angajaţilor şi este decis să recurgă, pe viitor, la toate măsurile de luptă sindicale legale, dacă administraţia combinatului nu va da curs solicitărilor de majorare salarială cu 20%. 

Administraţia combinatului nu a comentat incidentul de marţi însă, într-un comunicat de presă, a precizat că "ArcelorMittal Galaţi îşi exprimă hotărârea de a continua dialogul cu partenerii sociali, în cadrul stabilit de lege, pentru a se asigura deopotrivă sustenabilitatea combinatului dar şi viitorul slujbelor, în noua realitate economică". 

Negocierea CCM din combinat ar fi trebuit să se încheie pe 15 ianuarie, dar pentru că sindicatul nu a fost de acord cu oferta salarială, părţile au convenit să prelungească discuţiile până pe 26 ianuarie. 

În combinat lucrează, la ora actuală, aproximativ 15.000 de angajaţi.

Sursă: Agerpres
Etichete: Galați protest
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole