Antena 3 CNN Actualitate Taximetriştii care au protestat în ultimele zile în Bucureşti intră în greva foamei. "Mulţi au început să plângă de durere pentru că nu-şi mai pot plăti ratele"

Taximetriştii care au protestat în ultimele zile în Bucureşti intră în greva foamei. "Mulţi au început să plângă de durere pentru că nu-şi mai pot plăti ratele"

Silvia Preda
2 minute de citit Publicat la 16:25 28 Feb 2024 Modificat la 16:25 28 Feb 2024

Membrii Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) au anunțat că vor intra în greva foamei ca formă de protest, după ce reprezentanții Guvernului au solicitat o perioadă de o lună pentru a analiza modificarea legislativă cerută de aceștia.

Declarația a fost făcută miercuri, 28 februarie, de către președintele organizației, Remus Nedelcu, într-un interviu acordat Agerpres.

"Am fost la Guvern dimineaţă, la ora 9:00. Am cerut să se dea o ordonanţă de urgenţă pentru a modifica OG 49/2019, de 9 luni de zile, din 20 iunie 2023. Astăzi, când am ajuns acolo (la Guvern, n.r.) ei s-au făcut că nu ştiu absolut nimic, că acum iau la cunoştinţă, că acum văd despre ce e vorba şi ne-au mai cerut încă o lună de zile ca să vină cu o propunere.

Fapt care nu se poate întâmpla pentru că peste o lună, o lună şi un pic, chiar nu mai avem cu cine sta de vorbă pentru că se intră în campanie electorală, nu o să se mai poată da ordonanţe de urgenţă şi taximetria la nivel naţional o să intre în colaps, la propriu. Toţi cei din piaţă, în momentul acesta mai sunt o mare parte dintre ei în Piaţa Constituţiei, o altă parte au blocat Piaţa Victoriei, vor intra în greva foamei.

Pe oameni nu putem să-i mai oprim. Chiar mulţi au început să plângă de durere pentru că nu-şi mai pot plăti ratele la maşini, nu îşi mai pot plăti leasing-urile, nu mai au bani să ducă la copii acasă, la propriu", a afirmat Remus Nedelcu.

"Asociaţiile reprezentative la nivel naţional, cu reprezentanţi din aproape toate judeţele ţării, au întâlnit un Guvern ostil, un Guvern al alternativilor, al Uber-ului şi Bolt-urilor, al multinaţionalelor. Nu era un Guvern al României, al românilor până la urmă, că noi îi plătim din banii noştri, din munca noastră", a subliniat Remus Nedelcu.

Întrebat cât ar putea dura greva foamei, el a precizat că nu există o estimare, dar până ce premierul nu va veni în faţa taximetriştilor şi le va spune că în 3-5-7 zile lucrătoare va da ordonanţa cerută, aceştia nu vor renunţa. 

Principalele revendicări ale taximetriştilor

Principalele revendicări ale taximetriştilor vizează: limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului; eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere şi ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani; interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturismele arondate la platformele digitale şi aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conţină datele de identificare ale operatorului; eliminarea "tarifului dinamic" potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare; respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole