Antena 3 CNN Actualitate Locale Protest cu sute de oameni la uşa lui Nicuşor Dan, chiar în timpul şedinţei de consiliu

Protest cu sute de oameni la uşa lui Nicuşor Dan, chiar în timpul şedinţei de consiliu

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 14:57 31 Ian 2023 Modificat la 14:57 31 Ian 2023

Peste 100 de persoane au protestat la geamul Primarului General, încercând să scape de chinul pe care îl trăiesc de câteva săptămâni.

Locuitorii dintr-un cartier din zona de nord a Bucureștiului au rămas fără al doilea drum de acces, după ce Primăria Capitalei nu a continuat demersurile pentru a prelua acel drum în administrare și astfel să poată fi folosit de locuitori.

Oamenii din acea zonă spun că nu mai rezistă, stau câte trei, patru ore în trafic în fiecare zi pentru a-și duce copiii la grădiniță sau pentru a ajunge la locul de muncă.

Ieri seară, în jurul orei 20, locuitorii acestui cartier au fost chemați la discuții cu primarul general al Capitalei și cu reprezentanții Primăriei Sectorului 1, dar nu s-a stabilit nimic concret. Prin urmare, oamenii au ajuns la concluzia că singura șansă de salvare este la Primăria Capitalei, la geamul Primarului General.

Citește și:Se anunță protest uriaș în fața Guvernului. Salariații din învățământ cer salarii decente

Protestatarii spun că nu se vor opri până nu se va rezolva problema, pentru că prima dată aceștia au protestat în fața Primăriei Sectorului 1, iar Clotilde Armand le-a comunicat după două ore și jumătate că Nicușor Dan este singurul care poate rezolva această problemă.

Pe de altă parte, Primarul General al Capitalei susține că nu poate face nimic în acest sens și că legislația nu-i permite.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole