Antena 3 CNN Actualitate Locale Peste 1.200 de oameni protestează la Suceava şi Bucureşti împotriva certificatului verde şi a vaccinării obligatorii

Peste 1.200 de oameni protestează la Suceava şi Bucureşti împotriva certificatului verde şi a vaccinării obligatorii

Paul Ciurari
2 minute de citit Publicat la 17:52 14 Noi 2021 Modificat la 19:50 14 Noi 2021

La Suceava, circa 1.200 de oameni mărşăluiesc faţă de introducerea certificatului verde şi a vaccinării obligatorii.

De asemenea, oamenii spun că sunt nemulţumiţi şi de faptul că elevii fac cursuri on-line şi nu merg fizic la şcoală.

Protestatarii au avut reacţii acide la adresa autorităţilor şi a clasei politice, fiind nemulţumiţi de restricţii.

Grupul Civic "Suceava Educată" este cel care a organizat și marșul părinților și elevilor de la Bosanci la Suceava, împotriva școlii online, care a avut loc miercuri, când părinți și copii au mărșăluit peste 10 kilometri.

[GAL layout="2"]

Organizatorii au anunțat că se va milita pentru prezența fizică la școală, pentru libertatea medicilor, profesorilor, copiilor și părinților, împotriva abuzurilor guvernanților sub pretextul pandemiei.

Protestatarii au o listă de zece revendicări:
"1. Încetarea tuturor restricțiilor și a stării de alertă. Implicit – eliminarea obligativităţii măștii, revenirea la învăţământ faţă în faţă
2. Abrogarea legii carantinei, legea 55/2020, care îi dă drepturi dictatoriale lui Raed Arafat
3. Renunțarea la politicile sanitare bazate pe obligativități și trecerea la cele bazate pe recomandări, care respectă libertatea individuală, protejarea celor vulnerabili prin oferirea de servicii și facilități, plus program național de profilaxie. În această ordine de idei cerem:
– Retragerea proiectului legii vaccinării obligatorii, PLx 399/2017
– Retragerea proiectului de lege care transformă Poliţia Militară în organ de represiune împotriva civililor
– Respingerea Pașaportului de vaccinare, instrument de presiune și segregare socială pe criterii medicale
– Anularea ordonanţei de urgenţă care desfiinţează malpraxisul – adoptată luni, 29 martie 2021
4. Eliminarea oricăror interferențe ale diferitelor organisme ale statului cu Biserica și cu libertățile religioase
5. Cerem ca Ministerul Sănătăţii și Colegiul Medicilor să accepte schemele de tratament aplicate cu succes atât de medici români, cât și de medici străini, independent de recomandările OMS și redeschiderea spitalelor în vederea asigurării serviciilor medicale pentru bolnavii cronici
6. Cerem să înceteze executarea necondiţionată a ordinelor OMS (organizaţie aservită BigPharma) de către Ministerul Sănătăţii, precum și o analiză a deciziilor OMS în vederea continuării, condiționate sau nu, a colaborării cu această organizație.
7. Demiterea și anchetarea tuturor celor responsabili pentru situația actuală,
Întrucât suntem perfect conștienţi că acestea reprezintă doar soluţii de moment, cerem imperativ:
8. Schimbarea mecanismului electoral prin adoptarea unei noi legi electorale, bazată pe principii de transparență, competență și reprezentativitate reală, și care să mute centrul de putere dinspre partide înspre comunități.
9. Alegeri anticipate organizate pe baza acestei noi legi electorale, care să asigure astfel schimbarea întregii clase politice actuale, dovedită în cea mai mare parte a fi incompetentă, vândută și slugarnică față de interesele străine.
10. Elaborarea în cel mai scurt timp a unei Strategii de restaurare și dezvoltare națională".

Protest şi la București față de restricții și certificatul verde

Sute de oameni protestează duminică seara şi la București față de restricțiile impuse de autorități în timpul pandemiei și față de certificatul verde.

Sute de bucureșteni s-au adunat în Piața Universității şi au anunțat că vor să plece în marș către Ministerul Sănătății. 

De la Ministerul Sănătăţii, oamenii au plecat în marş spre Ministerul Educaţiei, acolo unde au scandat că vor deschiderea şcolilor.

Participanții au steaguri tricolore și mesaje de tipul "Vrem libertate, nu certificate" și "Libertate".

Protestatarii sunt împotriva vaccinării și nu poartă măști de protecție. De asemenea, ei nu respectă numărul maxim permis pentru organizarea unei acțiuni publice în timpul pandemiei.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole