Mai mulți salariaţi ai Romgaz din Mediaș protestează joi faţă de micșorarea salariilor. Aceștia au întrerupt munca și reclamă faptul că tăierile ar fi fost ilegale.
Antena 3 CNN a prezentat imagini video o manifestația spontană împotriva conducerii Romgaz față de rectificatrea bugetară prin care se reduc câștigurile salariale pentru anul 2024.
Precizările Romgaz: Nu există o reducere salarială
Update 16:25 Compania Romgaz a trimis un comunicat în care neagă că s-ar reduce salariile angajaţilor.
"Informația vehiculată referitor la reducerea salariilor angajaților Romgaz este neadevărată și nefondată, întrucât aceste reduceri nu au existat și nu există.
Romgaz a respectat și respectă prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2022 – 2024 încheiat la nivelul Societății, în limitele bugetare impuse de Legea bugetului de stat pe anul 2024.
Începând cu 1 iunie 2024 va intra în vigoare Contractul Colectiv de Muncă (noul CCM) pentru perioada 1 iunie 2024 – 31 mai 2026, încheiat între S.N.G.N. Romgaz S.A. și Sindicatul Liber Romgaz.
Precizăm că, față de CCM care expiră la data de 31 mai 2024, prin noul CCM au fost menținute drepturile salariale ale angajaților. În urma demersurilor inițiate la data de 22 aprilie 2024 de către conducerea cu mandat a Romgaz, Ministerul Energiei a realizat formalitățile necesare și utile iar Guvernul României a aprobat, în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea și completarea unor acte normative, Memorandumul privind exceptarea Societății de la aplicarea corelației dintre indicele de creștere a câștigului mediu brut lunar pe salariat cu indicele de creștere a productivității muncii.
În baza acestui Memorandum, după aprobarea rectificării bugetului Romgaz 2024, vom negocia cu partenerul de dialog social inclusiv majorarea salariilor de bază cu rata inflației prognozate pentru anul 2024.
Considerăm informațiile apărute în spațiul public cu referire la reducerea salariilor pentru angajații Romgaz care ar fi generat un protest în rândul salariaților ca fiind complet nefundamentate şi eronate, întrucât Romgaz a respectat și respectă în continuare drepturile cuvenite ale salariaților săi (în limitele prevederilor legale) și promovează dialogul deschis cu toate părțile interesate.
Compania își rezervă dreptul de a verifica dacă presupusul protest a încălcat reglementările aplicabile privind organizarea de proteste ale salariaților" - precizează Romgaz într-un comunicat de presă.