Antena 3 CNN Actualitate Șoferii din mai multe orașe pregătesc un amplu protest în benzinării din cauza scumpirii carburanților

Șoferii din mai multe orașe pregătesc un amplu protest în benzinării din cauza scumpirii carburanților

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 11:36 12 Iun 2022 Modificat la 15:27 12 Iun 2022

Până acum aproape 200.000 de persoane și-au anunțat participarea la protest. Evenimentul ar urma să aibă loc joi, 30 iunie 2022, începând cu ora 12:00.

"E timpul să facem ceva, ieșiți în stradă, blocați pompele! Este imposibil și inadmisibil că într-o țară ca România prețul carburantului să depășească 9 lei/litru. Share masiv ca să vadă țoață lumea și să stabilim ce și când vom face.

La 121$ pe baril este imposibil că prețul să depășească 9lei/litri ( unde jumătate din acești bani merg către stat) Noi facem ceva !”, este mesajul transmis de organizatori.

Prețul petrolului Brent a urcat la 124 dolari/baril

Prețul contractelor furtures la petrolul marca Brent cu livrare în luna august a crescut, la bursa ICE Futures din Londra, cu 3%, ajungând la 124,12 dolari pe baril. Față de închiderea ședinței precedente de tranzacționare, aurul negru a fost cu 3,55 dolari mai scump.

Peste Ocean, la bursa NYMEX, cotația futures a țițeiului american WTI cu livrare în iulie a înregistrat, la rândul ei, un salt de 3,44%, la 122,9 dolari pe baril, potrivit dcbusiness.ro.

Prețul petrolului este în creștere pe fondul relaxării restricțiilor impuse de ultimele focare de COVID-19 apărute în China și care au determinat autoritățile de la Beijing să impună măsuri severe de carantinare. Ridicarea lor este privită, acum, de jucătorii din piață drept un posibil impuls dat cererii de petrol la nivel mondial.

O astfel de abordare lasă deschisă posibilitatea ca prețurile petrolului ar putea continua să crească. Un punct de vedere exprimar de experții din domeniu și susținut de ministrul Energiei din Emiratele Arabe Unite, Suheil Al-Mazroui.

Nici o șansă ca prețul petrolului să scadă

Mediul analistic împărtășește această părere, apreciind că în viitorul apropiat este foarte probabilă creșterea prețului Brent până la maximul din acest an, la 130-135 de dolari pe baril. Potrivit experților, perspectiva relaxării carantinei în China, cel mai mare importator de petrol din lume, va contribui la creșterea prețului petrolului. În plus, prețul Brent va rămâne la niveluri ridicate din cauza geopoliticii, consideră experții.

Banca de investiții Goldman Sachs se așteaptă ca prețul petrolului Brent să urce la 140 de dolari pe baril în trimestrul al treilea.

Etichete: protest
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole