Antena 3 CNN Actualitate August, luna protestelor. Poliţiştii îşi strigă nemulţumirea la uşa ministrului Finanţelor: "Ne-a ajuns cuţitul la os!"

August, luna protestelor. Poliţiştii îşi strigă nemulţumirea la uşa ministrului Finanţelor: "Ne-a ajuns cuţitul la os!"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 09:02 09 Aug 2022 Modificat la 11:43 09 Aug 2022

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual anunţă proteste de stradă marţi, de la ora 10.00, la Ministerul Finanţelor, afirmând că drepturile lor şi ale întregii familii ocupaţionale bugetare Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, dar şi ale pensionarilor militari (rezervişti din Armată şi Poliţie, care pot fi rechemaţi oricând, la ordin, în activitate, conform Legii nr. 446/2006), sunt în continuare ignorate.

Protestatarii din MAI cer aplicarea legii cadru de salarizare cu acordarea sporurilor și actualizarea și recalcularea pensiilor militarilor de stat.

Sindicaliştii precizează că de marţi declanşează seria protestelor pe termen nelimitat.

”Drepturile noastre şi ale întregii familii ocupaţionale bugetare Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, dar şi ale pensionarilor militari (rezervişti din Armată şi Poliţie, care pot fi rechemaţi oricând, la ordin, în activitate, conform Legii nr. 446/2006), sunt în continuare sfidate grosolan de către actualul Guvern. Mai mult, printr-un proiect legislativ iniţiat acum câteva zile de Ministerul Muncii (confirmat oficial de către ministrul de resort al Coaliţiei), se continuă haosul în sistemul bugetar de salarizare, şi aşa discreţionar şi politizat, astfel încât doar câteva ministere, alese pe sprânceană, plus INS (pentru ,,complexitatea muncii desfăşurate” – cităm din nota de fundamentare), laolaltă cu toate structurile lor teritoriale, ar beneficia de o majorare a salariului de bază de 15% (să ne explicăm: nu depreciem munca din diferite domenii de activitate şi am evitat tot timpul să ne uităm în curtea altora, dar o astfel de sintagmă justificativă, inventată de iniţiatorul OUG, este de neînţeles, prin raportare la noi şi la celelalte ocupaţii bugetare)”, a transmis sindicatul. 

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual acuză că, în timp ce o majorare consistentă, de până la 50%, ar urma să fie acordată tuturor angajaţilor de la stat, care lucrează în domeniul fondurilor europene, angajaţii pe care îi reprezintă ar beneficia doar de jumătate din diferenţa amânată doi ani, care trebuia acordată, integral, la 1 ianuarie 2022, ”în fond, sume infime, de 150-200 lei, anulate de inflaţia majoră a ultimilor ani”. 

”Nopţile nedormite şi eforturile mari ale colegilor de la Frontieră, de la Imigrări, de la Combaterea Crimei Organizate şi Antidrog sau din alte structuri, pentru securizarea graniţelor UE, dar şi sfidarea miilor de poliţişti judiciarişti, care susţin activitatea Parchetelor şi întregul proces penal românesc, pe salarii îngheţate la nivel infim, niciuna dintre aceste probleme sau misiuni nu este atât de ,,complexă” pentru guvernanţi, încât să le dea de gândit să aplice măcar legea salarizării, pe care tot ei au votat-o în Parlament! Dacă nu vom avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, cât mai urgent, vom extinde manifestările, în mod legal, la nivel naţional, recurgând la acţiuni de protest inedite! Pentru că ne-a ajuns cuţitul la os!”, conchid sindicaliştii.

Și angajații de la Tarom, CFR Călători și CFR Marfă se pregătesc de protest, cei din urmă cer să fie oprită lichidarea companiei și să nu fie concediați.

De asemenea, militarii în rezervă spun că vor ieși în stradă nemulțumiți de veniturile pe care le au în prezent.

Etichete: MAI protest
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole