Anul şcolar a început de doar trei săptămâni, iar în faţa şcolii din Braşov a avut loc deja o revoltă a părinţilor. Copiii lor nu vor să mai intre la ore, iar de vină ar fi un coleg de clasă, despre care spun aceştia că este foarte violent în timpul pauzelor.
Cei mici le-au povestit părinţilor că sunt bătuţi şi ameninţaţi în fiecare zi, iar aceştia au decis să organizeze un protest în faţa şcolii.
Au depus şi plângere, însă directorul unităţii de învăţământ nu le-a răspuns până acum.
A trecut o săptămână de când plângerea a fost depusă, iar momentan, nicio măsură nu a fost luată.
De faţă cu jurnaliştii, însă, directoarea dă vina pe învăţătoarea de la clasă.
Inspectorul şcolar îl are pe acest copil în evidenţă pentru că a mai avut un comportament agresiv şi în trecut.