Antena 3 CNN Actualitate Social Protestul de la Petromidia s-a încheiat. Muncitorii au obţinut încă 1.500 lei pe lună

Protestul de la Petromidia s-a încheiat. Muncitorii au obţinut încă 1.500 lei pe lună

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 13:30 06 Dec 2022 Modificat la 15:31 06 Dec 2022

UPDATE 13:30 Protestul a luat sfârşit după ce managementul companiei a fost de acord să acord eo mărire salarială de 1.500 lei. 

„Având în vedere contextul economic actual și lipsa de predictibilitate a pieței produselor petroliere, societatea a fost de acord cu plata unei prime nete, în această săptămână, care să acopere inflația pentru perioada decembrie 2022 – februarie 2023 și a propus reprezentanților salariaților reluarea negocierilor colective în luna februarie a anului următor. Această propunere a fost refuzată de reprezentanții salariaților. Precizăm că nu a fost afectată activitatea de producție a rafinăriei Petromidia, nici livrările de produse petroliere către partenerii și clienții săi”, transmite, într-un comunicat de presă, KMG International.

Pentru a evita afectarea producției petroliere și distribuția produselor finite într-un context geopolitic extrem de nefavorabil și de tensionat, „în ciuda unui demers al salariaților care nu a respectat dispozițiile legale”, societatea a fost de acord, marți, să își asume majorarea salariilor în cuantumul solicitat de reprezentanții salariaților, începând cu 1 martie 2023.

„Conducerea companiei, împreună cu reprezentanții Grupului KMG International (Rompetrol), poartă un dialog susținut cu reprezentanții sindicatelor de pe platforma Petromidia, pentru a găsi împreună o soluție viabilă ambelor părți și a păstra dialogul social în cadrul legal aplicabil”, adaugă sursa citată.

Petre Tancău, lider al Sindicatului Liber Petrochimistul, a explicat în direct la Antena 3 CNN care sunt nemulţumirile angajaţilor de la Petromidia.

"Noi am negociat contractul colectiv de muncă în luna septembrie și trebuia în luna octombrie să finalizăm și negocierea creșterilor salariale. Am ajuns în luna decembrie și tot n-am finalizat acest lucru. Noi am propus să facem o creștere salarială cu 1.500 de lei, dar administraţia n-a vrut.

Vor să dea o primă pentru decembrie-ianuarie-februarie de 1.000 de lei pentru fiecare lună și negocierile să le amânăm pentru martie, iar oamenii nu au acceptat așa ceva.", a spus liderul sindical.

Protestatarii aşteaptă acum răspunsul directorului companiei, care "a luat legătura cu Bucureștiul".

Protestatarii sunt deciși să continue până în momentul în care  vor primi un răspuns ferm că se vom încheia protocolu privind creșterea salarială.

Potrivit liderului sindical, în acest moment media slariului net a angajaţilor Petromidia este de 3.000-3.500 lei.

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole